O poză de-a sa pusă pe locul unde simți durerea ți-o ia cu mâna, o bomboană de la mormântul său face minuni, o gură de bere însoțită de binecuvântarea sa a vindecat uneori chiar și cancerul, e pus pe șotii și dincolo de moarte…

Cuviosul Gherontie, cel Nebun pentru Hristos

Întâlnirea cu el m-a umplut de bucurie, m-a făcut să reconsider tot ceea ce știam despre sfințenie, mi-a tras un semnal de alarmă în legătură cu superficialitatea cu care judecam oamenii și m-a învățat mai multe despre smerenie decât am învățat în ani… de cand s-a dus la Domnul s-au adunat 6 (șase!) volume de mărturii despre minunile pe care le-a făcut acest sfânt cu chip ce odihnește atât de viu Iubirea. 

Las mai jos cuvintele prietenului meu Ciprian Voicilă despre “Gherontie cel Nebun pentru Hristos, omul bucuriei neîncetate:

"Un nebun pentru Hristos este cineva care, dintr-o iubire ardentă pentru Dumnezeu, mimează comportamentul alienaților mintal, pentru a atrage asupra lor judecata, ocara, batjocura, uneori bătăile semenilor. În acest fel, nebunul întru Hristos își războiește mândria – cea mai primejdioasă patimă pentru orice creștin, care tânjește după viața veșnică.
Nebunii pentru Hristos sunt specifici tradiției creștine ruse, dar și celei grecești. Cel mai cunoscut dintre ei, Andrei cel Nebun pentru Hristos „a strălucit în Constantinopol”. La ruși au și un nume specific: iurodivîi. Poporul pravoslavnic îi iubea nemăsurat, fiindcă nebunii întru Hristos vorbeau pe limba lui, iar din punct de vedere social ei proveneau, de regulă, din rândurile urgisite ale mujicilor. A rămas de pomină întâlnirea dintre Ivan cel Groaznic și Fericitul Nicolae din Ținutul Pskovului. Țarul însetat de sânge, după ce trecuse prin foc și sabie Novgorodul, chiar la începutul Postului Mare, intră în Pskov, animat de aceleași porniri ucigașe. Nebunul Nicolae îl întâmpină călare pe un băț și îl îmbie fără pic de frică: „Ivanușka, Ivanușka, poftim de gustă din pâine și sare, nu mai bea sânge de om!” Retrăgându-se într-o chilie cu țarul cel cumplit, la refuzul acestuia de a mânca bucata de carne crudă pe care nebunul i-o așezase în față, pe motiv că țarul ar fi creștin și nu se hrănește cu carne în post, Fericitul Nicolae îi replică: „Faci mai rău, mănânci și bei carne și sânge de om și ai uitat nu numai de post, ci și de Dumnezeu”.
La noi, la români, fenomenul nebuniei întru Hristos este rar. Am cunoscut, odată, un asemenea om: pe Cuviosul Gherontie, născut la data de 4 noiembrie 1934, în satul Viscri, pe lângă Rupea. Un bătrân (gheronda, l-ar fi numit grecii) călugărit la Mănăstirea Ciolanu, care după decretul din 1959, când mii de monahi au fost alungați din mănăstiri, a fost nevoit să părăsească Mănăstirea Ciolanu și să pribegească dintr-un loc într-altul. Pentru curajul de a-și mărturisi credința în plin regim comunist-ateu, a fost închis o vreme la Aiud și prin diverse spitale de psihiatrie. Cunoscuții săi povestesc o întâmplare petrecută pe vremea regimului ceaușist:

Cuviosul Gherontie l-a așteptat pe Nicolae Ceaușescu în centrul civic al Bucureștiului și i-a strigat de la depărtare, profetic: „Dacă nu vei crede în Dumnezeu, aceștia te vor împușca!”
 Mi s-a întâmplat să petrec multe ore în vecinătatea lui, prilejuite, în principal, de două pelerinaje pe care le-am făcut, unul în Ucraina, altul în Grecia.
Vă voi reproduce aici mici instantanee auto-biografice, care vă vor face să simțiți ceva din atmosfera întâlnirilor memorabile cu Gherontie.
(…) 

Adevăruri pitite sub vorbe de duh
 

Cine l‑a întâlnit o dată pe Gherontie simte nevoia să îl revadă, să audă din nou o vorbă de duh de‑a lui, o glumă care te scoate din banalitatea adesea cenuşie a vieţii. Compune rime, face calambururi debordând de energie: „Pâinea întăreşte, vinul veseleşte”. Vorbeşte în maniera arhicunoscută a nebunilor pentru Hristos: uneori crezi că sunt vorbe alandala, iraţionale. Şi din noianul de vorbe fără rost te izbeşte ceva – un cuvânt anume, o frază – care ţi se adresează direct, ca un deget pus pe o rană. Este atinsă o patimă de‑a ta, o problemă, o nelămurire. Şi numai tu ştii că acel cuvânt e pentru tine. Ceilalţi martori, deşi aud cuvântul, nu înţeleg nimic. Am făcut într‑un pelerinaj sute de kilometri pironit pe un scaun de microbuz fără să simt dificultatea drumului, doar pentru că stăteam lângă Gherontie: mă împărtăşeam din veselia lui duhovnicească, contagioasă. Gherontie uneori cântă: „Moarte sfântă unde eşti? Tot mereu mă ocoleşti”. Se roagă să avem toţi o moarte sfântă şi să ne fie primite rugăciunile pe care le înălţăm la Tronul Stăpânului. Când te vede că te laşi purtat de gânduri şi de reverii, te întreabă: „Ce stai pe gânduri ca baba între scânduri?” Gherontie cântă iar: „Roagă‑te, Măicuţă dragă,/ Roagă‑te, Măicuţă dragă,/ Lui Hristos să nu ne piardă, Măicuţa mea”. Cineva îl întreabă: „E adevărat că milostenia ne scapă de focul veşnic?” „Aia se ştie pe de rost”, îi răspunde neîntârziat cuviosul. Şi începe să enumere – pentru a câta oară? – virtuţile: „Credinţa, căinţa, umilința..."