Se spune că cineva purta pe umăr un băţ de care legase două desagi. În faţă avea desaga cu păcatele altora, iar în spate era desaga cu păcatele lui. Şi el lua păcatele din desaga din faţă şi le împrăştia peste tot, toţi erau păcătoşi, numai el nu, pentru că desaga lui era în spate şi nu-şi vedea păcatele lui.

Fiecare avem sărăcia noastră, fraţi creştini, să nu uităm acest lucru: mândrul se predică pe el (toţi au defecte, numai el nu), iar smeritul se vede pe el însuşi mai înnegrit decât toţi, pentru că îşi vede numai păcatele sale. Noi ştim ce e smerenia, dar numai teoretic; practic, cădem la acest mare examen al smereniei.

Să învăţăm să fim smeriţi cu inima! Nu plecăcioşi şi plini de cuvinte dulci, dar plini de falsitate şi de orgoliu pe dinăuntru! Ci smeriţi cu inima, blânzi, o smerenie autentică. Şi atunci nici cuvântul tău nu o să fie aspru şi tăios. Când spui ceva, chiar un cuvânt de folos, cu ton poruncitor, cu autoritate [agresivă], nu poţi fi ascultat.

Părintele Sofian Boghiu

Extras din ”Apostolat în Ţara Făgăraşului” nr. 84, martie-aprilie 2015