9:13 PM
Să scoatem înjurăturile din gura și din casa noastră, și atunci va veni binele și binecuvântarea Lui Dumnezeu

„Scoală-te, Doamne, apără-Ți pricina, adu-Ți aminte de ocările pe care Ți le aduce în fiecare zi, cel fără de minte” (Ps. 74, 22) 

După fiecare înjurătură, după fiecare om care înjură, această chemare a lui David se ridică la cer și strigă la ceruri după răzbunare, așa cum striga sângele lui Abel contra lui Cain, ucigașul. Înjurătura strigă la cer după răzbunare, așa după cum sângele lui Abel, striga la cer după Cain. Ah! sub ce blestem înfricoșat stau toți înjurătorii… Și totuși, ei nebunii nu-și dau seama. Diavolul i-a orbit să nu-și vadă groaznica osândă în care au căzut.
Sfântul Apostol Pavel n-a scris contra înjurăturii pentru că pe atunci nu era acest păcat îngrozitor. Dar a scris Apostolul Pavel contra vorbelor stricate și ușoare, făcându-i băgători de seamă pe „frații” lui să-și păzească gura de acest păcat: „Nici un cuvânt stricat să nu iasă din gura voastră..."

Și ce cuvânt mai stricat ar putea fi decât înjurătura? Apostolul Pavel oprea orice vorbe lumești și urâte dintre „frații” lui: „Să nu se audă între voi nici cuvinte de rușine, nici vorbe nebunești, nici glume proaste, ci mai degrabă cuvânt de mulțumire.” (Efs. 5, 4) „Ferește-te - îi scrie lui Timotei - de vorbirile goale și lumești.” (2 Tim. 2, 16)
 

Oare ce ar fi zis Apostolul Pavel dacă ar fi auzit între „frații" lui groaznicele înjurături de azi? Desigur că ar fi pline epistolele lui cu osândirea acestei nebunii.

„Vorbirea voastră - zicea Apostolul Pavel - să fie totdeauna dreasă cu sare.” (Cols. 4, 6). Dar diavolul a sărit și el aici, zicând: „Ba, cu sarea mea să fie dreasă vorbirea voastră, ca să vă mai răcoriți înjurând…”

Și înjurătorul, nebunul, își „drege” vorbirea lui cu „sarea" diavolului, cu înjurătura. Ce nebunie!

Casa în care se înjură de cele dumnezeiești, de cele sfinte, casa în care răsună nesuferitele sudalme, se lipsește de binecuvântare, de dar și se pustiește. Casa înjurătorilor devine un locaș de tulburări, de întuneric, devine un iad vremelnic, căruia îi urmează iadul cu focul veșnic și muncile nesfârșite. „Din casa celui ce înjură, biciul nu se va depărta” - zice înțeleptul Sirah. Și e firesc să fie așa. Și e cu dreptate să fie așa. Pentru că înjurătorul, de bunăvoie, nesilit de nimeni, Îl hulește și-L batjocorește pe Dumnezeu, Făcătorul său. În casa unde se înjură, nu poate fi dar și binecuvântare. Mai curând, ori mai târziu, prăpăd se va alege de casa aceea și de oamenii din ea.

Și precum e casa unde se înjură - așa e și țara unde se înjură. O țară unde pe toate drumurile se înjură numele Lui Dumnezeu și cele sfinte - acolo nu poate fi și nu poate veni dar și binecuvântare.

Psalmistul David zice într-un loc: „Un popor nesocotit hulește numele Tău, Doamne.” (Ps. 74, 10). Acel popor nesocotit suntem noi, românii cu înjurăturile noastre. Și până avem acest groaznic păcat, în zadar așteptăm binele și ușurarea. Să scoatem înjurăturile din gura noastră, din casa noastră - și atunci va veni binele și binecuvântarea.
 

Vizualizări: 2002 | Adăugat de: mariusdumitru777 | Tag-uri: Binele, gura, VA, și, noastră, lui, , scoatem, înjurăturile, din, binecuvântarea, Casa, Dumnezeu, atunci, veni | Evaluare: 4.0/1

Alte articole

Părintele Arsenie Boca era la Securitate un stâlp de lumină pentru sufletele chinuite, disperate şi deznădăjduite

Smerenia este ceea ce-l învață pe om să stea în banca lui și să primească ceea ce i se cuvine

Cum să dobândim pacea inimii

Părintele Ioan Danci - Trage aer în piept, uită-te către Cer, spune o rugăciune și fericirea va atinge inima ta

Oare se mântuiesc cei pe care îi pomenesc?

Total comentarii : 0
avatar