"SE NAȘTE HRISTOS!" vestesc îngerii
În ieslea săracă, în Valea Plângerii,
SE NAȘTE HRISTOS, vestit iar de Magi
Dar ochii sunt orbi, de lacrimi săraci.
SE NAȘTE HRISTOS din Sfânta Sa Mama,
Dar câți Îl așteaptă și câți Îl mai cheamă?
SE NAȘTE HRISTOS în ieslea din noi
Și pentru cei buni și pentru cei răi!
SE NAȘTE HRISTOS, al Domnului Dar,
Și pentru cel drept și pentru tâlhar,
SE NAȘTE HRISTOS și îngerii plâng
Ca ieslea-i o piață și lumea un târg!
SE NAȘTE HRISTOS, deși iar Îl vând
Pe-un pumn de arginți și-un rang pe pământ
Acei pentru care zidise chiar El
Din marea-I Iubire, palate în cer!
SE NAȘTE HRISTOS și nu-i doar poveste,
Cât încă mai află Credința și-o iesle
SE NAȘTE HRISTOS și cerul se pleacă
Și îngeri coboară în ieslea săracă.
SE NAȘTE HRISTOS, dar mulți nu-L mai vor
În lumea aceasta și-n sufletul lor!
SE NAȘTE HRISTOS și daruri i-au pus
Coroana de spini și Crucea de dus.
SE NAȘTE HRISTOS, se bucura Firea
SE NAȘTE HRISTOS, Triumfă iubirea!
SE NAȘTE HRISTOS din nou pentru voi,
Și pentru cei buni și pentru cei răi!
SE NAȘTE HRISTOS, Cel Veșnic și Mare
Miroase a Rugă, miroase-a Iertare!
SE NAȘTE HRISTOS și funia-i gata
Să fie legat și dus în Gabata!
Versuri: Eliana Popa
|