Povestea părintele Arsenie Papacioc că atunci când s-a întors de la Aiud, din acel loc de chin, în gară, a fost întâmpinat de un cerșetor care cerșea.
Părintele, îmbrăcat într-o reverendă ponosită, copleșit de cuvintele acestui biet sărman, a băgat mâna în buzunarul hainei până ce s-a întâlnit cu fundul buzunarului și nu a găsit nimic.
Atunci, plin de iubire și cu bucurie în suflet, i-a zis omului: "Fratele meu, nu am să-ți dau nimic, dar îți pot da o caldă îmbrățișare!" 
Și l-a îmbrățișat cu iubire.
Omul, cu lacrimi în ochi și prin puterea harului părintelui, i-a răspuns cu bucurie:
"Părinte, ceea ce am primit acum, nu mi-a dat nimeni, niciodată!" 
Privirea "atinge" ochii, îmbrățișarea "cuprinde" inima.
Ca să oferi, nu ai nevoie de buzunar, ci de inimă.
Ca să primești, e nevoie de o altă inimă.
Dacă vrei, trebuie să dai.
Dacă vrei ceva de la Dumnezeu, trebuie să-L iubești pe Dumnezeu.
Fiecare zi are bucuria ei... fiecare om, bucuria lui.

Totul trăiește în om, dar omul nu trăiește totul. Toate sunt de îmbrățișat!
Pe Cruce, Hristos ne-a îmbrățișat cu IUBIREA LUI.
Îmbrățișează totul și nu uita pe nimeni!
Un zâmbet mic.. o îmbrățișare mare!
"Coase buzunarul"... deschide-ți" inima!

(Pr. Brătulescu Gelu)