10:19 PM
Sfaturi duhovnicești de la Părintele Dumitru Stăniloae

- Fii optimist, încrede-te fără rezervă în Pronia Dumnezeiască.
– Roagă-te necontenit, lasă-te în voia Lui Dumnezeu, mulțumește pentru toate.
– Bucură-te dacă Domnul te-a găsit vrednic de încercare. Suferința este de trebuință și pentru cel ce suferă și pentru mai binele lumii întregi.
– Nu te lega de nimic din cele vremelnice.
– Slujește cu toată dragostea și dăruirea pe aproapele; nu numai cât cere, ci mai mult; fii pildă de viață creștină.
– Viața să-ți fie hotărâtă, fără compromisuri și confuzii, limpede.
– Crezul tău să fie viu: viață, nu teorie!
– Nu pierde din vedere ținta spre care alergi. Să nu ne înecăm în marea vieții.

- Cel mai frumos şi mai convingător discurs despre dragoste este îmbrăţişarea.
- Împărtăşania mai deasă, cu toată pregătirea, face ca în trupul şi sângele nostru să se întipărească tot mai mult Trupul şi Sângele cel curat şi înviat al Lui Hristos, făcându-ne tot mai asemenea sfinţilor în curăţie, în dragoste, în duh de jertfă şi în puterea de a învia spre viaţa de veci, întru fericire.
Sfânta Treime este suprema taină a existenţei, care explică toate, sau fără de care nu se poate explica nimic.
- Iubirea dintre cele Trei Persoane dumnezeieşti este singura explicaţie pentru actul creării.
- Nu există limită în posibilităţile omului educat.
- Ortodoxia e schemă pentru viaţa normală şi ajutor dumnezeiesc pentru viaţa normală, adică dogmă şi har dumnezeiesc.
- Mântuirea stă în strânsă legătură cu responsabilitatea.
- Viaţa nu poate fi cunoscută raţional, ci numai experimental.
- Religia nu e o teorie, ci un mod de-a fi.
- Maica Domnului premerge umanității și toți îi urmează. Premerge în iubire, în curăție, în apropierea de Dumnezeu.
- Orice persoană sau lucru cuprinde forma sa întreagă în fiecare moment al dezvoltării.
- Iubirea Sfintei Treimi luminează deplin existența noastră.
- Cerem ajutor sfinților, Maicii Domnului, socotindu-ne smeriți față de ei, și convinși ca noi înșine nu putem avea o atât de mare ascultare de la Dumnezeu, pentru că nu suntem atât de smeriți ca ei.
- De pe dealurile bucuriilor în văile necazurilor, așa decurge viața unui om duhovnicesc.

Vizualizări: 616 | Adăugat de: mariusdumitru777 | Tag-uri: Staniloae, Dumitru, de, parintele, la, sfaturi, duhovnicesti | Evaluare: 5.0/1

Alte articole

Părintele Proclu - Atât am simţit ajutorul Lui Dumnezeu: cât m-am ferit să judec

Copiii sunt darurile Lui Dumnezeu pentru părinți

Mărturia unui pustnic despre Părintele Justin Pârvu

Părintele Cleopa - Cu gesturi mici, vom înceta să mai fim singuri

Dumnezeu nu bombardează, nu ucide, nu sfărâmă, nu distruge!

Total comentarii : 0
avatar