Din gânduri izvorăsc toate, şi bine şi rău. La fel se împlinesc şi gândurile noastre. Şi astăzi vedem, cum tot ceea ce este creat aici pe pământ şi în cosmos, este gândul Lui Dumnezeu înfăptuit în timp şi în spaţiu.

Şi noi suntem creaţi după chipul Lui Dumnezeu. Mare dar a primit neamul omenesc, iar noi nu înţelegem aceasta.
În noi este energie dumnezeiască, viaţă dumnezeiască şi noi nu înţelegem asta. Şi nu înţelegem că prin gândurile noastre îi influenţăm pe ceilalţi. Poate fi un bine mare sau un rău mare: totul depinde de gândurile şi de dorinţele noastre.

Prin gândurile noastre virtuoase, paşnice, liniştite şi desăvârşit bune, ne influenţăm şi pe noi înşine, şi răspândim această pace pretutindeni în jur, şi în familii, şi în societate, şi oriunde. Acestea lucrează nu numai pe pământ, ci şi în univers.

Încercăm să-i îndreptăm pe alţii, iar pe noi ne lăsăm la urmă.
Aşadar, aici suntem lucrători pe ţarina Domnului, şi înfăptuim armonia cerească, armonia dumnezeiască, iar acolo pacea şi liniştea domnesc pretutindeni.

Dacă ne preocupă gânduri negative, acela ne este un mare rău. Când în noi este sălăşluit răul, el se răspândeşte şi în jur, în familie, în mediul în care ne aflăm.

Iată, putem fi un bine mare sau un rău mare.
Şi cât e de bine să fii om bun, pentru binele tău, omule! Căci, gândurile nimicitoare, rele ne nimicesc pacea, şi atunci numai avem pace şi nici linişte.

Noi întotdeauna începem greşit. În loc să începem de la noi înşine, noi dorim întotdeauna să-i îndreptăm pe ceilalţi, iar pe noi ne lăsăm mai la urmă. Când fiecare va începe cu sine, atunci va fi pace pretutindeni! Iar Sfântul Ioan Gură de Aur, spune: „Dacă omul nu se va vătăma pe sine însuşi, nimeni nu-i poate face nici un rău, nici măcar diavolul.”

Vedeţi, noi suntem cei care ne croim viitorul.
Neamul nostru omenesc prin gândurile sale strică (tulbură) întreaga ordine (a lucrurilor). Neamul omenesc dintâi a şi fost nimicit prin potop pentru gândurile şi dorinţele sale rele.

Iată, şi acum avem la fel gânduri rele şi nu avem roade bune, trebuie, deci, să ne schimbăm. De fapt, fiecare persoană trebuie să se schimbe, dar este mare păcat că nu am avut un exemplu în viaţă, nici în familie, nici în societate.

Fiecare lucrare este în acelaşi timp şi rugăciune.
Domnul se află pretutindeni. El locuieşte în inimă şi de aceea a spus că trebuie să trăim totul din inimă, şi să lucrăm cu voie deplină.

Când îl căutăm pe Domnul din inimă: Iată-L, e aici! Căci, El este părintele nostru. Părinţii noştri pământeşti, cer de la noi multă atenţie, caută să le dăm înapoi iubirea pe care ei ne-au dat-o, iar noi adesea îi mâhnim foarte mult.

Aşadar, trebuie să-L căutăm pe Domnul din inimă.
Atunci când ne deprindem să lucrăm totul din inimă, atunci ne este rugăciunea sinceră şi dragostea faţă de părinţi, şi faţă de aproapele, şi Dumnezeu este aici.

Fiecare lucrare este în acelaşi timp şi rugăciune.
Gândurile ne sunt legate atunci de acea lucrare, şi când lucrăm din inimă, înseamnă că pentru Dumnezeu lucrăm. Dacă ne gândim că lucrăm pentru oameni, atunci greşim.

Nu trebuie să vă împotriviți, nici să-l convingeți pe aproapele vostru; nu folosește la nimic! Pe aproapele trebuie doar să-l iubiți pentru Domnul!
Desăvârșirea vieții creștine este deplina smerenie.

Cel care ascultă, acela este smerit.

Cum vom birui răul? Cu dragoste!

Oriunde domnește smerenia, fie în familie, fie în societate, răspândește pace și bucurie.
 

Domnul îngăduie multe dezamăgiri, necazuri şi suferinţe aici, pe pământ, ca să ne ridicăm mâinile din lume (când aceasta ne răneşte atât de mult) şi să înţelegem că Domnul Singur este izvorul întregii mângâieri, al păcii şi liniştii. Noi, de obicei, ne mâniem când suntem ocărâți și batjocoriţi – până ce harul Lui Dumnezeu nu se pogoară peste noi. Iar când primim harul, nu ne mai vătămăm (când suntem ocărâţi), ci rămânem totdeauna liniştiţi, plini de bucurie, tăcuți, ca și cum nu am mai fi cei dinainte.
Când ajungem la vreo neînţelegere, ne străduim întotdeauna să-l convingem pe celălalt că nu are dreptate. Şi astfel se ajunge la înăsprire. Acela se împotriveşte şi nu recunoaşte, iar noi în zadar ne pierdem vremea şi pacea sufletului. Dacă suntem pătrunzători, vom simţi ce se află în spate, că nu omul dinaintea noastră se împotriveşte, ci duhul care se află dincolo de el, care vorbeşte în el, prin el. Nu-i de niciun folos să vă certaţi cu acela care luptă de mii de ani şi care, de-a lungul miilor de ani, s-a deprins în lupta cu oamenii!

Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița - Cum îți sunt gândurile, așa îți este și viața, traducere de Valentin Petre Lică, Editura Predania, București, 7514/2006, pp. 126-127