- Cum ați învățat să vă rugați?
- Când eram mic, eram slab și neputincios. Adeseori îmi spuneau acasă: "Nu ești bun de nimic! Uită-te la Miladin - un băiat de vârsta mea - cum își ajută tatăl, iar tu mănânci pâine degeaba! 
Mă dureau cuvintele acestea. Aproape de casa noastră se află un copac, și adesea mă duceam acolo și mă rugam din inimă la Dumnezeu să facă în așa fel încât să fiu și eu vreodată de folos cu ceva.
 

Gândurile, starea lăuntrică, dorințele ne ocârmuiesc viața. Așa cum ne sunt gândurile cu care ne îndeletnicim, așa ne este și viața. Dacă avem gânduri de pace, liniște, dragoste deplină, bunătate, virtute, curăție, atunci și întru noi va fi pace, căci toate gândurile de pace aduc pace lăuntrică, care răzbate din noi – căci gândurile ne sunt pline de pace, liniște, dragoste și bunătate. Dacă purtăm întru noi gânduri rele, diavolești, atunci și pacea noastră lăuntrică se nimicește. Sfinții Părinți spun despre gânduri: „Orice gând care năruiește pacea și gândurile ce nu ne dau pace, acestea toate de la diavol sunt, și trebuie să le îndepărtăm și să nu le primim.” 
Trebuie să ne ostenim pentru binele nostru, ca să se întărească în noi pacea, bucuria, dragostea cea Dumnezeiască. Părintele nostru cel Ceresc voiește ca fiii Săi să aibă trăsăturile Lui Dumnezeiești: vrea să fim cu toții plini de dragoste, pace, mângâiere, bucurie, adevăr, virtute.
 

Încă din copilărie am dorit să-I slujesc Lui Dumnezeu. Pe când eram copil socoteam că totul aici pe pământ este numai slujire. Parinții slujesc copiilor lor, copiii parinților, își slujesc unii altora. Atunci am avut dorința să-I slujesc Lui Dumnezeu. Pentru că El este Părintele întregului neam omenesc și întregului univers trebuie să-i slujim Lui, Care este cel mai mare. Aveam această dorință când eram copil. Mai târziu, nu le-am putut spune asta părinților mei, pentru că știam că nu voi căpăta binecuvântarea lor pentru aceasta, dar când am ajuns la majorat am plecat singur la mănăstire. Mama murise mai înainte de aceasta, dar tatăl meu era încă în viață, și el nu a fost de acord cu plecarea mea. Însă, când i-am propus să primesc cinul monahicesc i-am cerut binecuvântare de la tatăl meu, iar el m-a binecuvântat, și Îi mulțumesc Lui Dumnezeu pentru asta.

 
(Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița)