0:34 AM
Temelia societăţii este familia

Trebuie să se trezească în fiecare român conştiinţa unei mari datorii! Temelia societăţii este familia. Trebuie să formăm mame creştine, să formăm duhovnici, să avem oameni iubitori ai neamului lor. Ca să putem trece prin calvarul acesta de acum, mamele trebuie să crească prunci frumoşi, cu dragoste de Dumnezeu, cu dragoste de patrie. 
În momentul când s-a destrămat concepţia aceasta despre familie, se destramă şi ţara. O mamă bună găseşti acolo unde se joacă vreo 7-8 copii în jurul casei. Ăştia sunt viitorul neamului. Dar ce te faci acum cu o doamnă firavă de la oraş care nu poate duce cinci metri o găleată de 10 litri cu apă? Păi, mama, Dumnezeu s-o ierte, se ducea la fântână jos, într-o vale abruptă, cu două găleţi, ne aducea apă şi, într-o oră, era gata apa, se consuma, trebuia să meargă din nou la vale. Asta era mama de altădată. Atunci creşteau într-o cameră câte 6-7 copii. Nu erau pretenţii de confort, cum gândeşte lumea la ora asta, adică fiecare copil cu camera lui, iar dacă are copilul 6 ani îi face o casă cu atâtea camere… Păi dacă îi dai la vârsta asta o casă, el nu mai face nimic în viaţă. Lasă-l să facă şi el ceva, pentru ca, la rândul lui, să aibă ce lăsa copiilor. Alte popoare îl ridică pe copil până la 17-18 ani, după care trebuie să muncească, să răzbească în viaţă. Ce facem noi acum nu e deloc potrivit, copilul trebuie să simtă nevoia de la început, că numai aşa se angajează să-şi susţină familia şi neamul. 
Simion Mehedinţi spunea: „Cine a ridicat munca la rang de virtute, a coborât cerul pe pământ.” 
Păi, acesta e adevărul. Noi acum ne-am boierit, în sensul rău al cuvântului. Intrăm argaţi la străini, facem corvezile lor, iar aici ne dăm domni, lăsăm pământul pârloagă şi ne plimbăm cu nasul pe sus. Aaa, se trăieşte bine în Germania sau Italia, dar pe munca noastră şi pe contul acestei ţări nenorocite care e lăsată în paragină...

Vă dați seama cu câtă jertfă se aruncau tinerii români în lupta de ocrotire a nației, a familiei și a Bisericii? Dacă tânărului (copilului) nu i se spune nici în școală, nici în familie... n-are de unde să știe, pentru că acest sistem de învățătură care se face pe fugă, ca să se termine mai repede orele, duce numai la goluri și iar goluri. Nu mai există nici modele pe care tinerii să le poată urma...

(Arhimandrit Justin Pârvu)

Vizualizări: 4845 | Adăugat de: mariusdumitru777 | Tag-uri: societăţii, familia, este, temelia | Evaluare: 2.0/3

Alte articole

OM BOGAT vs OM SĂRAC - de Maria Poiană

Rugăciunea este convorbirea tainică dintre om și Dumnezeu

Haideți să fim liberi în Hristos, păzind poruncile Lui!

La sfârșit, vreau ca Dumnezeu să privească spre mine și, zâmbind, să spună: „Acesta-i copilul Meu!"

Povestea fecioarei nebune Întru Hristos

Total comentarii : 0
avatar