Majoritatea creștinilor de astăzi cer mereu probe, vor dovezi, vor zilnic minuni mari pentru a crede și Dumnezeu să le fie ca un tonomat - am introdus moneda, apăs butonul și primesc produsul. Adică, zic o rugăciune, aprind trei lumânări și aștept să mi se îndeplinească dorința. Creștinismul, Dumnezeu nu este un tonomat, ci un mod de viețuire. Rugăciunea nu este un negoț; îți dau, îmi dai. Rugăciunea este ucenicia tăcerii. La rugăciune omul este cel care trebuie să se străduiască a prinde ce i se spune. Căci, preocuparea nu este ce face Dumnezeu pentru a mă determina să cred în El, dacă îmi îndeplinește mie poftele egoiste, ci ce ar trebui eu să fac pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu, pentru a mă apropia de El. Am curiozitatea de a ști cine e Dumnezeu, care-I este învățătura Sfintei Evanghelii și care este răspunsul meu la iubirea Lui Dumnezeu?
Auzim glasul Lui Dumnezeu mereu la Biserică, zicând: 
„Veniți... Eu sunt lumina Lumii”; „Veniți... Eu sunt Pâinea vieții”; „Veniți... Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”; „Veniți la mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi” și din potir Hristos ne cheamă, zicând: „Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste, apropiați-vă” și așa mai departe. 
Cum am răspuns noi la aceste chemări?

Părintele Hrisostom Filipescu - "Puține cuvinte, multă iubire"