Gheronda Paisie Aghioritul a fost lovit în cele din urmă de cancer și a fost internat la un spitalul din Tesalonic. În spital a fost îngrijit cât s-a putut mai bine, cancerul însă a avansat atât de mult, încât curând sfârșitul i-a fost aproape.

Plecarea sa la ceruri era o chestiune de timp.
Până la venirea acestui moment, pentru care se pregătise toată viața, a dorit să se retragă pentru a-şi petrece restul vieții la mănăstirea Sfântului Ioan Teologul de la Surotí.

Fericitul iconom Hristofor a fost alături de el și într-o scrisoare a sa descrie plecarea lui Gheronda din spital:

«Astăzi a plecat Părintele Paisie din spital. Era multă lume afară și ne-a spus că şi-ar dori să iasă din salon ca să binecuvânteze.

Când a venit momentul plecării din spital, lumea – femei, asistente medicale, medici, bolnavi – se îmbulzea în jurul său. Înălțându-și mâna, i-a binecuvântat din ușă pe bolnavii din saloanele apropiate.

Pe hol, un bolnav cu perfuziile în braţ, ieşise să-i sărute mâna, însă Părintele Paisie a sărutat el mâna bolnavului.

În fața liftului și-a ridicat mâna, binecuvântându-i pe toți. A intrat în lift pentru a coborî din clădire. Toți am alergat pe scări să-l vedem pentru ultima oară.
I-a salutat pe oameni și a ieșit din spital. Oamenii l-au înconjurat lângă mașină, în timp ce afară începuseră să cadă fulgi gingaşi de zăpadă.

Asistenta medicală striga să fie lăsat să intre în mașină, pentru că era frig și bolnavul nu putea rezista mult timp.

A intrat, în cele din urmă, în mașină, făcându-şi cruce.

Toți încercau să îl atingă. Îi prindeau mâna, atingeau geamul mașinii.
Mașina a pornit, într-un sfârşit, dar înainta cu greutate din pricina mulţimii de oameni.

Doctori și asistente medicale, cu toţii au coborât şi atingeau, în semn de salut, geamul mașinii, care înainta încet. Apoi, mașina a ieşit de pe strada pe care se afla casa mea».

Și continuă Hristofor:

«Cât de mult a însemnat trecerea acestui om! Lumea l-a urmat ca pe Mesia, ca în duminica Intrării Domnului în Ierusalim, numai că în loc de măgăruş, acum trecea o mașinuță.
Toată lumea, în mare parte femei, era emoționată; câteva plângeau.
Dar și el era mişcat de dragostea pe care i-o arătau oamenii.
Ca și cum ar fi spus că va răsplăti cu multă rugăciune dragostea semenilor săi.»

Și remarcă Hristofor:

«Dar oare puţine datorează generația noastră acestui om, binecuvântărilor și rugăciunilor lui?
A fost un sfânt printre noi.
O întruchipare a împlinirii cuvintelor evanghelice.»

Părintele Paisie și-a dat ultima suflare pe 12 iulie 1994.