E cel mai periculos să fii între mulți și să te simți singur; să fii în societate și să simți nevoia de singurătate, să fii într-un grup, unde să nu poți comunica… să fii izolat! Acestea sunt semnele bolii minții. Și nu vorbim de depresie, de anxietate, nici de schizofrenie sau altă boală mintală. Ci de o singură boală: vanitatea (individualismul) 

Asta este metoda diavolului de a-i zăpăci pe oameni.

Știți ce spune omul de un prieten: "N-am nimic cu el, dar nu am timp, nu-i treaba mea, am probleme!"

Da! Nu e treaba ta azi, nu e treaba ta mâine, și nu te vezi... Dar ce făceau țăranii pe vremuri? Se întâlneau la nuntă, la botez, la înmormântare, era un obicei. Până și eu când eram mic, întrebam: „Dar ce te duci acolo dacă moare cineva? Stai gură cască să creadă lumea că te-ai dus la masă! S-o crezi tu... Dacă nu te duci, la tine nu o să vină nimeni!”

Vedeți mentalitatea omului comunicativ? Să fiu văzut că am fost, că apoi, dacă mor nu vine nimeni. 

În ziua de astăzi s-au schimbat lucrurile, și la înmormântare vin doar cei trecuți pe listă. 40 cât chemi, restul nu au ce căuta. Deci, mortul nu mai este al comunității, al bisericii creștine, mortul nu mai este al tuturor, ci este al unui grup restrâns de persoane. Vine firma de Pompe Funebre, se ocupă de tot și tu îți faci unghiile, mai bei un pahar, mai stai de vorbă și apoi spui: „Hai, că la ora trei am treabă!”

Deci, vedeți? A dispărut comunicarea duhovnicească între oameni, sentimentul de părere de rău, de iubire, de compasiune, De ce să te mai întâlnești cu un om să spui că îți pare rău că are un mort în familie, să aprinzi o lumânare și să te rogi? Să fii de față, să spui „Dumnezeu să-l odihnească!” Nu... noi spunem politicos: „Sincere condoleanțe!”

Nu știm să prețuim frumosul, divinul, lumina… Închipuiți-vă un lucru la care eu mă gândesc în fiecare seară, în fiecare dimineață și în fiecare clipă: 

În societatea în care trăim, care sunt cele trei elemente care domină societatea? Ura, grija de altcineva și răutatea! „Ce a făcut? Ce a zis? Cine e?” Nu ăsta e scopul vieții pe pământ! Scopul vieții pe pământ este să simți că trăiești! Și ne uităm la occidentali... așa cum sunt ei, au o lege! În fiecare seară iau masa împreună. Obligatoriu! Familia toată: mama, tata, copiii, soacra... se strâng în jurul mesei de seară și ei iau masa ca într-un consiliu de familie. Povestesc, se văd, se aud, discută... țin foarte mult la lucrul acesta!

La noi vine femeia ruptă de oboseală de la serviciu sau de la piață, trântește sacoșele și se apucă de spălat. Bărbatul se duce la televizor, copiii pe telefon, soacra se învârte prin bucătărie… și toți stau încuiați ca șobolanii. Și se mai văd a doua zi când pleacă... la ușa! Vedeți? Este un mod periculos de lipsă de comunicare, deși Dumnezeu ne-a dat ochi, gură, urechi...

(Părintele Calistrat Chifan)