Am mers la o înmormântare. După ce toată lumea a dat-o pe mama în groapă - avea 32 de ani, tată nu aveau copiii - eu dezbrăcam veșmintele și mă uitam că 4 copii au rămas îngenuncheați pe mormânt la mama. Și toată lumea s-a dus, s-au grăbit rudele ca să facă praznicul acasă, nu și-a dat nimeni seama că acei copii au rămas pe mormânt la mama lor.

Eu m-am întors înapoi și le-am zis: "Dar voi de ce nu mergeți acasă?" Și au spus că fără mamă, ei nu se duc acasă. Și-am întrebat dacă vor să meargă cu mine la mănăstire. S-au uitat unul la altul și au spus că da. Era iarna, destul de ger, era zăpadă afară, erau în niște ciuboțele de gumă, fără colțunași...

Desigur, dacă mama moare, nu se mai uită nimeni dacă ești încălțat, dacă ești sătul... Deci, aș vrea să rog toți copiii  care aveți părinți să păstrați părinții voștri, că dacă moare mama e destul de greu când nu o mai ai. Doar mama te întreabă dacă și-e greu, dacă te doare: "Ce să-ți fac, dragul mamei?"

Un cuvânt alină orice durere și orice suferință din viața noastră. Și am luat la mănăstire un copil ce abia se ținea pe picioare. Am intrat pe acasă - toți mâncau, stăteau la masă, nu se gândea nimeni la copii. Și el a luat ceva și a ascuns sub hăinuță. Și îi spun: "Ce ai luat acolo? Lasă acasă, nu lua nimic cu tine!"

Și el a scos de acolo un cadou pe care i l-a dat mama lui cândva și a început să plângă. A zis: "Acest cadou mi l-a dat mama mea!"

Atât i-a mai fost rămas... o amintire pe care nu vrea să o piardă niciodată.

(Mitropolit Mihail Longhin Jar)