Într-o lume nebună ce-i reneagă pe sfinți 
Mai avem sentimente pentru bieții părinți?
Mai putem a iubi când ni-i gândul la bani 
Și pe bieții bătrâni ninși de doruri și ani?
 

Ei așteaptă cuminți, privind triști către zări,
Cu speranța-nflorind când mai vin sărbători...
Fiii lor vor veni? "Dă-le, Doamne, un gând!"
Zic adesea bătrânii, poza lor sărutând.
 

Plâng bătrânii tăcuți, noi mai rău ne-mpietrim,
Plâng cu neamul întreg într-un vechi țintirim...
Printre ierburi înalte ce-au crescut pe cărări 
Mai aprinde-o bătrână, pe la cruci, lumânări.
 

Într-o lume sclipind printre falsuri grotești 
Vatra lor sfântă e tărâm de povești.
Am uitat de părinți și de curtea cu nuci,
Ce-și revarsă frunzișul peste gard de uluci.
 

Încă merge bunica cu prescura-n ștergar 
Să mai ducă pomelnic pân' la Sfântul Altar.
Acolo-i e ruga ce-o înalță spre sfinți 
Sunt viii ei dragi și cei adormiți.
 

Acolo, pe-o foaie... în rândul cu viii
Își scrie, plângând, bătrâna copiii,
Nepoții născuți într-o țară departe 
Nu-i știe, bătrâna... și dorul o arde!
 

Noi fost-am făcuți din dor și din lacrimi 
Și fost-am sădiți în aceste meleaguri 
Cu doina în suflet și Crucea în spate 
Să-nvingem durerea călcând peste moarte.