Deseori ne plângem de sărăcia rugăciunii noastre, de lipsa râvnei pentru ea și cea mai mare parte din vină cu privire la acest lucru ne străduim întotdeauna să o atribuim diferitelor condiții exterioare și împrejurări nefavorabile: „Nu avem putere pentru a sta mult in biserică — zicem noi — ne obosesc picioarele, iar acasă ne-am ruga bucuroși, dar nu avem timp… „
Sfântul Teofan Zăvorâtul spune că aici nu este nicidecum vorba despre aceste lucruri, deoarece nici slăbiciunea picioarelor și nici lipsa de timp datorată treburilor casnice nu ne împiedică să fim râvnitori la rugăciune, ci inima noastră rece și mintea cea împrăștiată. Trebuie să încălzim mai mult inima și să nu-i dăm voie minții să se împrăștie și atunci rugăciunea însăși va țâșni ca un izvor.

Puneți-vă ca lege – scrie el — să fiți întotdeauna cu Domnul având mintea in inimă și nu Ie dați voie gândurilor să rătăcească, ci, imediat ce pleacă, întoarceți-le și obligați-le să stea acasă, în colivia inimii, și să discute cu Domnul Cel Preadulce. După ce vă puneți această lege, siliți-vă să o păziți cu credință, mustrați-vă pentru încălcările ei, amendați-vă și rugați-L pe Domnul să vă ajute în această lucrare, căci este cea mai importantă. Dacă vă veți trudi cu râvnă, degrabă veți izbândi.

Cine stă mult la soare își încălzește trupul; astfel, cine cugetă tot timpul la Dumnezeu și la cele dumnezeiești își încălzește duhul. Cu cât cugetă mai mult la Dumnezeu, cu atât își încălzește mai mult duhul. În cele din urmă, duhul începe să ardă. Când începe să ardă, nu mai este nevoie de nici o lecție sau învățătură. Duhul însuși rânduiește totul… Atunci toată inima va fi ocupată numai de Dumnezeu, iar după inimă, și mintea.

Săvârșiți-vă rugăciunea fără grabă, însoțind întotdeauna cuvintele cu gândurile exprimate de ele și cu încordarea simțămintelor inimii. Fără acestea, rugăciunea nu are gust și nu atrage. Ca atunci când citiți cărți, urmați cu gândul cele citite și vă însușiți cu plăcere cele întâlnite, dar, imediat ce fuge gândul, citirea se face în zadar. Același lucru se întâmplă și cu rugăciunea… Dacă fuge gândul și simțământul dă înapoi, siliți-vă… Vedeți cât de plăcut se săvârșește rugăciunea atunci când nu vă faceți vouă pe plac, sau nu vouă, ci vrăjmașului, care, imediat ce vă urniți în colțul de rugăciune, vine tiptil… și vă asediază cu diferite înștiințări: trebuie una, trebuie alta… De ce vă simțiți acum nemulțumiți? Deoarece numai rugăciunea hrănește sufletul, iar voi aveți numai rostirea rugăciunii, nu și rugăciunea.

Gândurile nimicesc starea bună a rugăciunii — scrie Sfântul Teofan în alt loc. Ați observat? Acum vă străduiți să îndreptați un lucru. Primul pas spre aceasta este ca, începând rugăciunea, să deșteptați în voi frica de Dumnezeu și evlavia; apoi să vă așezați cu atenție în inimă și de acolo să strigați către Domnul, iar gândurile străine vor încerca să pătrundă și, cum le observați, să le alungați. Iarăși vor încerca să pătrundă, iarăși să le alungați… Și tot așa… Nu îngăduiți ca limba să citească rugăciunea, iar gândurile să nu știți pe unde hoinăresc. Dacă în cap este talcioc — nu vă puteți ruga Lui Dumnezeu. Osteniți-vă ca inima voastră să fie într-un simțământ religios… Când inima este în simțământ, gândurile nu vă mai frământă și toate merg în jurul simțământului.
Altădată rugăciunea nu merge deloc în minte. În acest caz preasfințitul ne sfătuiește să facem așa:

– Dacă este vorba despre rugăciunea de acasă, atunci puteți un pic, pentru câteva minute să o amânați… Dacă nici după aceea nu merge, siliți-vă să împliniți pravila de rugăciune forțat, încordându-vă și pentru a înțelege cele grăite, și pentru a le simți, la fel ca atunci când pruncul nu voiește să se aplece și este apucat de moț și aplecat cu forța… Altfel iată ce se poate întâmpla… astăzi nu aveți plăcere, mâine nu aveți plăcere și așa puneți capăt rugăciunii. Temeți-vă de acest lucru… și siliți-vă spre rugăciunea săvârșită cu plăcere. Osteneala silirii de sine biruie totul.

Extras din "Sfântul Teofan Zăvorâtul - Sfaturi înțelepte"