10:58 PM Astăzi, oamenii suferă și mor din lipsă de Dumnezeu | |
Nu cred că oamenii să fi fost vreodată mai nefericiți decât azi, în ciuda facilităților și aparatelor pe care ni le furnizează societatea noastră. Oamenii suferă și mor din lipsă de Dumnezeu, iar noi îi putem ajuta, dându-le pe Dumnezeu. Este adevărat că dragostea multora s-a răcit în zilele noastre, dar noi să nu fim reci. Câtă vreme Hristos ne trimite har și ne încălzește inimile, nu avem voie să ne răcim. Creştinismul adevărat nu înseamnă doar să ai opţiunile corecte despre creştinism – aceasta nu este de ajuns pentru a-ţi mântui sufletul. Sfântul Tihon (din Zadonsk) spune: «De va zice cineva că adevărata credinţă este dreapta păzire şi mărturisire a dogmelor celor drepte, ar spune adevărul, căci orice credincios are neapărată trebuinţă de pravoslavnica păzire şi mărturisire a dogmelor. Însă, această cunoaştere şi mărturisire nu poate prin ea însăşi să facă din om un creştin adevărat şi plin de credincioşie. Ţinerea şi mărturisirea dogmelor ortodoxe se află totdeauna în adevărata credinţă în Hristos, însă adevărata credinţă a Lui Hristos nu se găseşte totdeauna doar în mărturisirea Ortodoxiei... Cunoaşterea dogmelor celor drepte este în minte şi este adeseori stearpă, trufaşă şi mândră. Adevărata credinţă în Hristos este în inimă şi este rodnică, smerită, răbdătoare, iubitoare, milostivă, îndurătoare, flămânzind şi însetând de dreptate; ea fuge de poftele lumeşti şi se alipeşte de Singur Dumnezeu, râvneşte şi caută totdeauna cele cereşti şi veşnice, cu tot păcatul se războieşte şi neîncetat caută şi cere ajutor de la Dumnezeu pentru aceasta». Fericitul Augustin ne învaţă astfel: «Credinţa creştinului este cu dragoste; credinţa fără dragoste este cea a diavolului». Sf. Iacov, în Epistola sa, ne spune că şi dracii cred şi se cutremură (Iac. 2, 19) Deci Sf. Tihon ne arată începutul înţelegerii a ceea ce este Ortodoxia: este ceva ce ţine, mai înainte de toate, de inimă, şi nu numai de minte, ceva viu şi cald, nu abstract şi rece, ceva ce se învaţă şi se practică în viaţă, nu doar în şcoală. (Sfântul Serafim Rose) | |
|
Alte articole
Copilul înfiat |
MĂRTURII - de Eliana Popa |
Părinte, ce e aia credință? |
Doamne, pentru toate Îți mulțumesc! Și pentru neputințe, și pentru boli. Îți mulțumesc că pot să le port! |
Cuvinte de folos de la Sfântul Cuvios Părinte Porfirie Kavsokalivitul |
Total comentarii : 0 | |