Eram sergent major în termen la Tecuci şi auzisem de minunile de la Vladimireşti, de puterea cuvântului părintelui Ioan Iovan. Am mers acolo într-o permisie de o zi și am rămas surprins de puterea teofanică a locului şi a afluenţei mare de credincioşi.

Părintele Ioan Iovan era în paraclis, cu epitrahilul în gât, într-o strană. Ne-a zis la toți, că eram aproape un pluton: „V-ați hotărât să vă faceți călugări, nu?” „Da, preacuvioase!” Ne-a zis: „Frate Neagoe, după atâtea luni și zile te eliberezi! Și tu, Paraschiv, ai pe mama ta bolnavă de trei ani și nu o să te lase să mergi la mănăstire. Dacă o asculți și rămâi cu ea acasă, ea moare. Dar dacă mergi la mănăstire, ea se va face sănătoasă.” 

Multe minuni s-au întâmplat acolo în anii aceia, se vindecau mulţi bolnavi în timpul Sfintei Liturghii. Unii strigau că văd, alții că pot să se miște. Și eu am fost vindecat de spate acolo. Era un om care striga: „Părinte, părinte, eu am omorât un om!” Părintele Ioan i-a zis: „Este iertare! Te pocăiești?” „Da!”- a spus omul, căzând în genunchi în lacrimi. A primit dezlegarea și apoi a fost împărtășit. Dar cea mai mare minune a fost că mulţi tineri am luat calea mănăstirii, devenind călugări sau maici. Aici am avut bucuria să ascult la o predică pe părintele Nil Dorobanţu. În anii dinaintea decretului am fost ucenicul părintelui Daniil Sandu Tudor la Rarău. Acesta îl schivnicise la Sihăstria pe părintele Nil şi mi-a povestit o întâmplare frumoasă: 

Într-o noapte, părintele Daniil Sandu Tudor, cu părintele Cleopa Ilie şi părintele Nil au traversat munţii, prin Stulpicani, spre Mănăstirea Slatina, ce era atunci mănăstire de călugări. La un moment dat, părintele Nil a zis: „Părinţilor, eu plec, mă grăbesc!” Şi a plecat de lângă ei. Părinţii îl strigau: „Părinte Nil! Părinte Nil!”, dar el dispăruse. Când au ajuns la Slatina, au întrebat unde este părintele. Fraţii le-au spus că venise de trei ore la mănăstire. Avea pe Iisus Hristos în el, se făcea nevăzut. Făcea câte o mie de metanii pe noapte. La masă el scotea un morcov, pătrunjel și mânca. Un mare ascet și un geniu intelectual. El a restaurat monahismul în Moldova, alături de Daniil Sandu Tudor. Am făcut o Sfântă Liturghie cu el. Se simțea un mare har în prezența lui. Un înger pământesc. A fost om, dar era înger!

Mai târziu, mergând să mă închin la moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, în gara Iţcani, am coborât şi am văzut un monah retras într-un colţ pe peron, stând pe o bancă. M-am apropiat şi i-am zis: „Blagosloviţi, preacuvioase! De unde veniţi?” „De la Hristos!” „Şi unde mergeţi?” „La Hristos!” „Părintele Nil Dorobanţu?” „Eu, eu, păcătosul!” L-am rugat să îmi răspundă la o frământare interioară. Voiam să fac teologia şi, fiind bolnav de meningită cronică, îmi era frică că nu pot memora. L-am întrebat dacă să-mi urmez gândul. Părintele m-a pus în genunchi, cred că avea epitrahil pe dedesubt, m-a binecuvântat, spunându-mi să merg la Institut la Sibiu. Și așa, cu binecuvântarea lui, fără cărți, am avut mereu numai note mari. De atunci nu l-am mai văzut niciodată, dar îl voi preţui veşnic pentru că s-a rugat pentru mine.