Orice patimă care apare şi ne supără este un medicament benefic. Alungă imaginea oricărei persoane sau problemă care te tulbură şi care te duce în ispită. Scapă de imaginea oricărei persoane din imaginaţia ta, iar gura să spună rugăciunea neîncetat şi de îndată vei vedea beneficiul acestei metode. Luptă ca nu cumva să-ţi câştige inima şi mintea imaginea acelei persoane. De obicei, la începutul vieţii monahale, diavolul aduce în mintea omului prieteni dragi pentru a slăbi tăria sufletului şi pentru a zdrobi lupta sufletului nostru, aducând astfel o înfrângere cu consecinţe nesigure.

Prin urmare, nu trebuie să luăm lucrurile uşor, ci trebuie să rezistăm eroic ispitei de la început alungând chipurile oamenilor din imaginaţia noastră, spunând rugăciunea şi înfrânându-ne de la mâncare. Atunci, cu o sinceră şi permanentă spovedanie şi cu harul Lui Dumnezeu drept aliat, nădăjduim că vrăjmaşul se va retrage.

În spatele tristeții, în spatele durerii, în spatele mâhnirii, în spatele încercării se ascunde binecuvântarea Lui Dumnezeu, renașterea noastră spirituală, plămădirea din nou a omului, a familiei.
Necazurile sunt bune și folositoare pentru că ele îi întorc pe oameni la Dumnezeu, le descoperă credința și îi curăță lăuntric.

Dumnezeu ne ia un copil. Plângem, ne tânguim mult. Dar Dumnezeu își trimite mai apoi harul Său, iar oamenii se liniștesc. Se liniștesc și se apropie de Biserică, de spovedanie, de împărtășanie, de preotul duhovnic. Iată câte bunătăți lucrează necazurile în viața noastră. Durerea acționează ca un calmant asupra inimii în sensul că amorțește patimile și o face mai sensibilă la cele duhovnicești. Durerea liniștește inima și o face să asculte cuvântul Lui Dumnezeu, deși înainte era de piatră și nu primea cuvântul Lui. Când o familie pierde un copil, durerea este atât de mare, încât părinții încep să meargă la Biserică, să se roage pentru odihna sufletului copilului și să împlinească slujbele rânduite pentru pomenirea lui. Astfel se apropie de Dumnezeu și se înnoiesc lăuntric, îmbunătățindu-și viața duhovnicească.
Boala și durerea este medicament „special” al proniei Lui Dumnezeu pentru a-l aduce pe om mai aproape de El și a-i spori virtuțile.

Părintele Efrem ne mai dă un exemplu care ne arată cât de folositoare sunt necazurile și bolile pe care Bunul Dumnezeu le îngăduie în viața noastră din iubire.

Un tânăr care se simte puternic, sporește în viața socială și profesională, este apreciat și respectat, crede că nimeni nu mai este ca el. Însă, când este încercat de boală și suferința îl ațintește la pat, începe să-și schimbe modul de a gândi. Se gândește la faptul că poate să moară oricând și meditează la sensul vieții sale. Atunci Dumnezeu trimite pe cineva care să-i vorbească despre cele duhovnicește, sau îi dă o carte, și acela începe să se smerească, să cugete la Dumnezeu, să citească și Sfânta Scriptură și să se schimbe lăuntric.

Când se va însănătoși și se va ridica din patul suferinței, omul va fi mai atent cum își trăiește viața. Nu mai trăiește ca înainte, cu mândrie și fără să țină seama de nimic.

Pe dreptul Iov încercările l-au făcut și mai bun și mai plăcut înaintea Lui Dumnezeu. Deși era drept și credincios, nu ar fi devenit atât de cunoscut dacă nu ar fi răbdat necazuri atât de mari precum pierderea copiilor și a tuturor bogățiilor sale.

Dacă el, care era om sfânt, a fost încercat de Dumnezeu, cu atât mai mult noi, care suntem oameni păcătoși. Modul în care el s-a raportat la necazuri trebuie să ne fie nouă tuturor exemplu de urmat. Pentru răbdarea, smerenia și supunerea sa față de voia Lui Dumnezeu, Domnul i-a înmulțit zilele vieții sale, l-a binecuvântat cu alți copii și i-a dat o avere de 2-3 ori mai mare decât cea pe care a pierdut-o.

Oamenii trebuie să aibă mereu în fața ochilor acest exemplu al lui Iov, să-și odihnească sufletul și să zică: „După cum a binevoit Domnul, așa s-a și făcut. Fie numele Domnului binecuvântat!" 

Își pleacă omul cu smerenie capul său și zice: „Dumnezeu a dat, Dumnezeu a luat. Chiar și copilul dacă mi-l va lua, nu tot El mi l-a dat? Mi l-a dat, iar apoi mi l-a luat. Unde este copilul meu acum? În ceruri. Ce face acolo? Se odihnește…” 

Deși noi nu putem vedea de la început rostul pierderilor din viața noastră, în timp Dumnezeu ne va da să-l cunoaștem. În spatele fiecărei încercări se ascunde voia lui Dumnezeu și folosul pe care, în acel moment, omul nu îl vede. Creștinii adevărați își desfășoară viața cu deplină credință în Dumnezeu și nu se lasă biruiți de necazuri, de lipsuri, de boli sau de alte întâmplări nefaste, pentru că nădejdea lor este plină de nemurire.

(Părintele Efrem Filotheitul)