10:01 PM
Cât de infinit ne iubește Dumnezeu și nu ne lasă să ne prăbușim în iad...

*Aveam un nene pensionar care totdeauna la Ajunuri ne batjocorea:

- Ce căutați, hoților, pe la casele oamenilor?

Mă înfrânam să nu-i răspund, dar mă termina emoțional pe toată ziua. Uneori îi explicam că nu cerem niciun ban, că sfințim casele, că binecuvântăm oamenii și locurile. Sute de oameni curați și luminoși, și era de ajuns un lunatic, că îmi strica ziua. 
Dascălul îmi zicea: "Să nu mai sunăm la el..." Dar eu: "Sunăm, poate s-o întoarce vreodată la Dumnezeu." 
Anu' ăsta, sunăm... nimic. Într-un târziu, omul răspunde. Avusese un AVC foarte grav. Limba îi atârna din gură. A sărutat de zece ori Crucea de lemn. Nu se putea exprima, dar lacrimi îi curgeau din ochi. Am izbucnit și eu în plâns. L-am luat în brațe.

"Au venit hoții, nene!" Omul se frângea în plâns. Lasă, tataie, că Maica Domnului o să te ierte pentru păcatele matale. 
Omul nu-mi mai dădea drumul. Ce distanțare, ce separare? 
Cât de infinit ne iubește Dumnezeu și nu ne lasă să ne prăbușim în iad, ci îngăduie puțină suferință pe pământ, ca să ne spălăm sufletele cu lacrimi.

*Dumnezeu a venit pe pământ. 
Și oamenii L-au urât că era curat și frumos și luminat și bun și blând și Dumnezeu. Și s-au înverșunat dobitocește împotriva Lui încă de când era un pui de om și de Dumnezeu. 
Împăratul cerurilor a venit pe pământ și oamenii îndrăgostiți de pământ L-au dat afară în frig și în întuneric pe El, Lumina cea înlăcrimată a veșniciei. 
Domnul îngerilor a venit la puii Lui și oamenii și-au adunat toate legiunile de draci să-L omoare pe El, Viața cea infinită. 
Sfințenia cea nemuritoare a Tatălui a venit la oameni și oamenii obsedați de moarte L-au surghiunit afară din inima lor.
Ziditorul tuturor tăriilor a venit la întâlnire de taină cu mireasa lui, firea omenească, și oamenii l-au aruncat într-un grajd pe El și pe mama Lui, cea mai înmiresmată floare a omenirii. 
Căldura cea iubită a veșniciei ne-a răsărit din cer și oamenii l-au exilat în frigul cumplit al unei peșteri. 
Tot ce-am avut mai bun a fost o iesle, o peșteră și un grajd. Și animalele au avut mai multă inimă decât noi și L-au încălzit. 
O să zici: "Nu te mai miorlăi,  părinte, că noi n-am fost acolo acum 2000 de ani!" 
Dar vă zic, și azi tot așa am face.
Toți ne-am îngrămădi la plăceri și la carne și la porci, și la cozonac, și la ciubăr, și El tot în frigul peșterii ar dormi. 
Azi, oamenii L-ar avorta pe Dumnezeu, L-ar ucide sistematic, L-ar îngropa adânc în fundul pământului să nu mai iasă niciodată de acolo să le arate cât sunt de răi și de nemernici. 
Mai avem o șansă în univers că O Fecioară mai curată decât strălucirile soarelui L-a încălzit la sânul Ei să nu moară de frig în inimile noastre Dumnezeu, de prea puțină iubire, El, Iubirea cea infinită.

(Pr. lector universitar Ioan Istrati)

Vizualizări: 7195 | Adăugat de: mariusdumitru777 | Tag-uri: hoții, venit, au, nene! | Evaluare: 3.2/4

Alte articole

Pregătiri pentru Învierea Domnului

Când lumea devine un iad, Dumnezeu ascunde Raiul în inimile celor care se roagă

CUM AU MURIT SFINȚII APOSTOLI

Ca să se nască Hristos în inima poporului român, trebuie o întoarcere a lui către Hristos

Iubi-Te-voi, Doamne! - versuri: Eliana Popa

Total comentarii : 0
avatar