În această luptă mulţi fraţi de-ai noştri zac la pămînt, acoperiţi de răni, plini de sânge şi nu-i nimeni care să-i îngrijească: nici mirean, nici preot, nimeni; n-au alături de ei nici ajutător, nici prieten, nici frate; că toţi ne gândim numai la noi înşine. De aceea ne înecăm cu toţii.

Numai atunci suntem tari, atunci suntem biruitori, când nu urmărim interesul nostru; acum, însă, suntem slabi şi ne biruie cu uşurinţă şi oamenii şi diavolul, pentru că urmărim numai interesul nostru, pentru că nu ne apărăm unii pe alţii, nici nu ne întărim cu dragostea cea după Dumnezeu, ci căutăm alte pricini de prietenie: unii neamurile, alţii obişnuinţa, alţii tovarăşii de slujbă, alţii vecinii; orice altă pricină, afară de credinţa în Dumnezeu; şi ar trebui ca numai credinţa în Dumnezeu să lege pe prieteni. Lucrurile, însă, se petrec cu totul dimpotrivă; suntem prieteni cu iudeii şi cu păgînii, şi nu suntem prieteni cu fiii Bisericii.

Dacă bunăoară, răspund fratelui meu: “Acum nu pot să te ajut, e vremea rugăciunii“, zicerea mea nu-i câtuşi de puţin scandaloasă, e cuminte şi dovedeşte evlavie. Dar numai creştinească nu-i. Dacă judec: "Mai degrabă renunţ la dulceaţa slujbei, decât să nu-mi ajut fratele, să-l las singur şi de izbelişte în necazul lui, să nu-mi fie milă de el" poate provoc scandal şi smintesc pe vreun fariseu, dar mă port creştineşte. Dacă mă aflu în extaz şi nesocotesc nevoia unui bolnav, dau poate dovadă de mare pietate, dar nu-s creştin.

Cine se mai interesează astăzi de celălalt? Nimeni. Toți ne interesăm numai de noi înșine, pentru altul, nimic. Iar Dumnezeu, Care este în întregime iubire, nu ne va ierta această indiferență față de aproapele nostru.

(Sfântul Cuvios Părinte Paisie Aghioritul)