9:41 PM
Confesiunea colonelului care l-a arestat pe Părintele Arsenie Boca

Îmi amintesc acum un episod interesant de la Mănăstirea Sâmbăta. Eu eram în acea vreme cu cazarea la mănăstire. Şi, la un moment dat, vine un domn din oraşul Victoria, îmbrăcat civil... Şi m-o întrebat cum mă cheamă şi de cât timp sunt aici, la mănăstire. Şi-mi zice: „Dumneata ştii cine sunt eu?” „Hă hă! De unde să ştiu?” Încă mi-o venit şi să râd! Ce să cunosc eu toată lumea, că n-am cum să-i cunosc. Şi zice: „Hai că-ţi spui eu cine-s. Uite, eu sunt colonelul care l-a arestat pe Părintele Arsenie”. Ce m-am speriat atunci! M-or trecut nişte fiori! Zic: "Doar nu vei fi venit să mă tragi de limbă acum pe aici." Şi zice: "Nu, Părinte, stai liniştit, că mi-am băgat demisia. Eu de atunci am plecat din Securitate. Atunci mi-am băgat demisia, văzând minunile Părintelui."

Şi eu atunci l-am tras de limbă, să-mi spuie cât mai mult: "Haide, spune-mi şi mie! Spune-mi şi mie ce fel de om era, cum l-aţi văzut dumneavoastră..." Şi zice: "Părinte, hai să-ţi spui. Nu ştiu ce general de pe la Braşov o auzit că Părintele, la mănăstire la Sâmbăta, adună multă lume – că se adună multă lume, că spune la oameni tot felul. Şi ştiţi, pe timpul lui Ceauşescu era spaima mare să nu se adune multă lume la un loc, nu cumva să se puie de vreo revoluţie sau ceva. Deşi la biserică nu se duce lumea pentru Revoluţie, că se duce pentru rugăciune şi pentru necazurile lor... Şi, în momentul când o primit ordin, zice colonelul: "N-am fost numai eu. Am fost trei – eu, un căpitan şi încă unul – ce ştiu eu ce alt grad. Ne-o trimis la mănăstire, să-l aducem, să-l arestăm pe Părintele şi să-l ducem undeva la Sâmbăta de Sus, unde este palatul brâncovenesc. Se vede şi acum castelul acela; e o clădire mare, frumoasă. Trebuiau să se ducă, să-l aresteze, să-l bage, să-l închidă acolo, până vine generalul să discute cu Părintele. S-or dus, l-au arestat... Şi-mi zice: "Părinte, să vedeţi când l-am arestat! I-am zis: „Părinte, uite, ne-o trimis generalul să vă arestăm.” Părintele o zis: „Bine, mă, ştiam...”. Părintele ştia de dinainte! Şi zice: „Daţi-mi voie să zic şi eu un Tatăl nostru”. Şi asta era pe la amiază. Până o zis Părintele „Tatăl nostru”, s-o făcut sară. Am bătut în uşă, ne-am învârtit primprejurul bisericii. Ne gândeam: „Mă, o fi sărit popa! S-o băgat în altar, o fi sărit pe geamul ăla, s-o fi dus...”. Ce să se ducă, că nici nu se deschideau geamurile acelea, pe acolo...

"E vorba de biserica mică de la Sâmbăta, nu?"

"Da, în biserică, în altar. În bisericuţa aceea micuţă, de la mijloc, de acolo; zidul gros, de 1,20 m. Geamurile acelea nu se deschid, c-aşa-s ele, vechi! Şi zice colonelul acela mai departe: La un moment dat, am dat perdeaua şi m-am uitat. Părintele era în genunchi în faţa Sfintei Mese. Se ruga. După ce s-o rugat Părintele, l-am luat, l-am dus, l-am încuiat. Trei rânduri de uşi erau! Un rând de gratii, un rând de uşi de fier şi un rând de uşi normale. O cheie era la mine, una la altul, şi a treia cheie la celălalt. Nu puteam unul fără de ceilalţi doi să intrăm. Gratii la geam, peste tot gratii! L-am dus, l-am băgat pe Părintele acolo, l-am închis. A doua zi, urma să vină generalul, să stea de vorbă cu dânsul acolo, unde l-am închis, la palatul ăla brâncovenesc.

Şi zice colonelul: "Părinte, când am venit a doua zi cu generalul, no, deschidem uşa... şi nu era nimeni în cameră. Camera goală! Vai de mine! Ne venea nouă să ne facem cruce! Noi eram colonei de Securitate şi ne venea nouă să ne facem cruce! Cine-şi poate închipui că există aşa ceva? Generalul ne întreabă: „No, cum l-aţi luat? Unde l-aţi dus? Nu-i nimeni aici. E goală camera! No, duceţi-vă şi aduce-ţi-l!” Noi eram disperaţi: De unde să-l aducem? No, ne ducem înapoi la mănăstire; unde să ne ducem altundeva? Când ne ducem la mănăstire, Părintele era în slujbă şi tocmai spunea: „Pace tuturor!” Noi intram pe uşă şi numai pace nu aveam noi! Dar n-am avut voie să-l luăm, până nu o terminat. L-am lăsat, o terminat Sfânta Liturghie, frumos, şi apoi l-am dus.

Şi îmi zice colonelul: Eu de atunci i-am zis generalului: „Să ştiţi că eu îmi bag demisia din Securitate! Un om singur nu putea să facă aşa ceva! Că, uite, aici sunt colegii mei – o cheie e la unul, o cheie la celălalt, a treia era la mine. Cum de-o ieşit omul ăsta? Un om simplu nu face aşa ceva! Nu face aşa ceva!”

(Pr. Ghelasie Ţepeş - Fiţi îngăduitori cu neputinţele oamenilor. Mărturii despre părintele Arsenie Boca, ediție îngrijită de Romeo Petrașciuc, Editura Agnos, Sibiu, 2013, pp. 48-50)

Cam după o oră, era spre seară, am fost dus pe un culoar, chiar în centura din interiorul Vilei Popovici.1 (...) Am fost dat în primire unui gardian îmbrăcat tot în vechea uniformă a vechilor polițiști. (...)

-Vezi că ți se va aduce ceva de mâncare, vine călugărul Arsenie Boca, cel de la Sâmbăta, e și el aici, are voie să stea pe terasă, dar aici nu mai face minuni!

Nu știu ce interpretare să dau vorbelor spuse de gardian. Într-adevăr nu peste mult timp, apare părintele Arsenie îmbrăcat în ținuta de călugăr și îmi așează pe suportul ferestrei un castron emailat luat dintr-un sufertaș în care îmi pune dintr-un vas mai mare câteva linguri de ciorbă de fasole verde. Îmi lasă și câteva bucăți mici de mămăligă și o lingură de lemn.

Mi-a zis: ”Ia fiule și mănâncă! Voi veni să iau castronul și lingura!”. (...) Mâncarea servită de părintele Arsenie părea binecuvântată, mi se părea ca o cină de taină. Era gustoasă și extrem de puțină. Am aflat mai târziu că femei credincioase din Schei, împreună cu altele din Brașov, veneau la poartă și aduceau această mâncare pe care părintele Arsenie o împărțea prin rotație, când unor arestați, când altora, după cum i se permitea întrucât arestații trăiau numai din aceasta și rația de pâine, un sfert de kilogram. (...) Iată că, în curând, a revenit părintele Arsenie după castron și lingura de lemn. N-am îndrăznit să-l abordez din cauza gardianului, dar prezența lui mi-a făcut bine pe plan sufletesc. Avea voie să meargă cu mâncarea și la cei din beci.

(Luca Călvărăsan - Istoria în lacrimi. Episodul Târgușor și altele, vol. II, Editura Bucura, Sibiu, 1998, pag. 34-36)

Vizualizări: 2702 | Adăugat de: mariusdumitru777 | Tag-uri: care, pe, Boca, arsenie, Părintele, Confesiunea, arestat, colonelului, L-a | Evaluare: 2.3/3

Alte articole

Să beți aghiasmă cât mai des posibil!

Sfatul meu e ca toți românii ortodocși să se spovedească de păcate și să se împărtășească cu Trupul Lui Hristos

Adu-ți aminte că oriunde sunt oameni, sunt greșeli și neputințe...

Uite, vă dau sfat să citiți mereu cărți din Sfinții Părinți...

Este mai bine să fim mai jos, dar în pace, decât mai înalți, dar în tulburare

Total comentarii : 0
avatar