Unii oameni sunt ca lumânările...
 

Se strecoară în viața noastră discret și tot așa ne luminează fiecare gând, fiecare clipă, fiecare zi... cu o lumină mai puternică decât cea a soarelui.
Ard lângă noi curat, fără fum și fără să-și lase ceara pe sufletul nostru... Ard fără să ne frigă și fără să ne rănească ochii cu lumina lor.
Îi purtăm cu noi peste tot; sunt prezenți în inima noastră, în suflet și în gând și își fac treaba fără să pretindă ceva în schimb.
Ne trăiesc fericirile și durerile, ne alină tristețea și își hrănesc lumina din bucuriile noastre... Și rămân lângă noi orice ar fi!
Sunt oamenii la care este suficient să te gândești ca ziua să-ți fie mai frumoasă.
Sunt oamenii care îți alină setea de liniște.
Sunt oamenii pentru care noi ar trebui să aprindem o lumânare de mulțumire și s-o închinăm Cerului pentru că ni i-a dat...

În fiecare zi ar fi bine să ascultăm măcar un cântec, să citim ceva bun, să vedem ceva frumos și să spunem câteva cuvinte dulci, calde. Toată lumea vrea fericire, nimeni nu vrea durere, dar nu poți să ai un curcubeu fără un pic de ploaie.

Mugurele devine floare. În viață câștigi, pierzi, suferi, dar cel mai important este că înveți. Restul e abur, fum. Se cuvine să avem ochi care să vadă ce este mai bun și inimă care să ierte ce este mai rău. Nu contează cine te-a rănit, ci cine te-a făcut să zâmbești din nou. Visează ca și cum ai trăi pentru totdeauna, trăiește ca și cum ai muri mâine. Timpul șterge, dar știe să păstreze ca nimeni altul ceea ce trebuie pierdut. Lasă să treacă ce a fost. Ai credință în ce va fi. Eroii sunt printre noi. Nu au costume speciale, nici dublă personalitate. Viața te poate surprinde oricând. Într-o clipă s-a terminat totul și te trezești că Cineva te apasă pe piept. Resuscitare. Avem destule să ne spunem, nu-i așa?

Modestia este cartea de vizită a omului deștept. Nu trebuie să faci tot drumul până la destinație. Fă primul pas și vei ști care este următorul. Unui bătrân măturător de străzi, într-o dimineață, i s-a prezentat la lucru un tânăr care vroia să învețe meșteșugul măturatului. Tânărul lua măturoiul în mână, dar când se uita în depărtare și zări cât de lungă e strada, îl apuca descurajarea, spunând: „Nu o să terminăm de măturat strada aceasta nici în două zile, darminte într-o singură zi! Eu mă dau batut!” 

Și se așeză trist pe marginea trotuarului. Atunci bătranul îi spuse: „Păi nu trebuie să te uiți în capătul străzii, căci așa nu mai faci niciodată nimic și te așezi deoparte. Mai un vin, mai o țuică... și aștepți să treacă timpul convins că nu se poate. Nu așa! Ia mătura în mână și nu te uita înainte! Privește doar în jos, dă în stânga cu măturoiul, dă în dreapta cu măturoiul. Stânga-dreapta, stânga-dreapta și fără să-ți dai seama ai ajuns în capătul străzii.” 

(Părintele Hrisostom Filipescu)