Judecata este rodul patimii. Judecăm la celălalt doar faptele care ni se par interzise sau inaccesibile pentru noi: e prea bogat, prea cheltuitor, petrece fără grijă și nepedepsit, își permite distracții pe care noi le considerăm ceva atrăgător.

Dacă am fi curați de patimi, toate aceste fapte ni s-ar părea deșertăciuni dăunătoare și nu ar trezi în noi un sentiment de justiție, ci o compătimire. Iată de ce judecarea celuilalt e un păcat, pentru că este dovada clară că suferim de o patimă și, bolnavi fiind, ne apucăm să-l pedepsim pe celălalt.

„Cu ce măsură judeci, cu aceeași vei fi judecat", nu pentru că ai văzut la celălalt păcatul, ci pentru că nu l-ai văzut pe al tău care este la fel. Scoate întâi bârna din ochiul tău, adică scapă întâi de patimă, ca să poți vedea să scoți paiul din ochiul aproapelui. Nepătimirea golește faptele celorlalți de energia electrizantă și molipsitoare care este esența răului și le vede în rutina lor seacă și zadarnică, incapabilă să treazească invidie sau dorință, singurele pricini ale judecării pătimașe a aproapelui.

(Părintele Savatie Baștovoi)