10:35 PM
Dacă noi facem ceea ce depinde de noi, va face şi Dumnezeu ceea ce depinde de El

Ai păcătuit? Vino în Biserică şi şterge păcatul tău. Ori de câte ori cazi pe un drum, tot de atâtea ori te şi ridici; astfel, ori de câte ori păcătuieşti, de atâtea ori să te şi pocăieşti.

Nu deznădăjdui, nu fi nesârguincios, ca să nu-ţi pierzi nădejdea în bunătăţile cereşti care s-au pregătit pentru noi. Şi chiar dacă şi la bătrâneţe ai păcătuit, pocăieşte-te şi vino în Biserică. Aici este spital, nu tribunal! Aici se dă iertare, nu ți se cere a răspunde pentru păcate. Spune-I Lui Dumnezeu: „Ţie Unuia am greşit şi răul în faţa Ta l-am făcut” (Psalmi 50, 4), şi te va ierta. Arată-I pocăinţă şi te va milui. Căci, unele depind de noi, iar altele de Dumnezeu. Dacă noi facem ceea ce depinde de noi, va face şi Dumnezeu ceea ce depinde de El.

Aşadar, de vreme ce Domnul tuturor este atât de iubitor de oameni, să nu fim nepăsători faţă de mântuirea noastră. Ne aşteaptă Împărăţia Cerurilor, pe care ochiul n-a văzut-o şi urechea n-a auzit-o şi la inima omului nu s-a suit. Nu trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă ca să n-o pierdem? Nu trebuie să dăm ceva, fie şi cât de mic, pentru a le dobândi pe cele mari şi nepreţuite? Să ne pocăim, deci, să obişnuim mâinile noastre să dea milostenie, să ne smerim, să ne întristăm, să plângem. Toate acestea sunt mici. Mari, mai presus de puterile noastre, sunt cele pe care ni le va da Dumnezeu, Raiul şi împărăţia cerurilor, în care fie să intrăm cu toţii, cu harul Lui.

Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele Vieții, traducere de Cristian Spătărelu și Daniela Filioreanu, Editura Egumenița, p. 88

Vizualizări: 650 | Adăugat de: mariusdumitru777 | Tag-uri: Dacă, El, VA, şi, face, Dumnezeu, noi, De, ceea, depinde, CE, facem | Evaluare: 0.0/0

Alte articole

În lupta asta a mea îi îndemn și îi învăț pe oameni să nu deznădăjduiască

Părintele Ioan Danci - Iubiți, iertați, ajutați, mângâiați și pe Domnul lăudați!

Fără credință, omul rămâne un simplu animal rațional care vine de nicăieri și se-ndreaptă către nicăieri

În mintea strâmbă și lucrul drept se strâmbă!

Porți cruciulița la gât? Dacă da, știi din câte te poate scăpa?

Total comentarii : 0
avatar