Şterge-mi, o, Doamne, toate amintirile în afară de una! Căci, amintirile mă îmbătrânesc şi mă slăbesc. Amintirile distrug ziua de azi. Ele apasă asupra zilei de azi cu trecutul şi îmi slăbesc nădejdea mea în viitor, fiindcă toate îmi şoptesc la ureche: Va fi doar ceea ce a fost deja.
Dar eu nu doresc să fie doar ceea ce a fost. Eu nu doresc şi nici Tu nu doreşti, o, Doamne, ca viitorul să fie trecutul repetat. Soarele n-ar mai avea valoare, dacă el ar urmări doar repetări de lucruri.
Cărările bătute îl induc în eroare pe călător. Ţărâna a umblat peste ţărână vreme îndelungată. Cărările pământeşti au devenit plictisitoare, fiindcă ele au fost bătute iară şi iară, din generaţie în generaţie de-a lungul vremii. Şterge-mi, o, Doamne, toate amintirile mele, în afară de una!
Doar o singură amintire Te rog să nu o ştergi, ci s-o întăreşti în mine. Să nu ştergi, ci să întăreşti în conştiinţa mea amintirea slavei pe care am avut-o când mă aflam întru totul cu Tine şi în Tine, înainte de timp şi de iluziile vremelnice.
Când şi eu eram o treime armonioasă în sfântă unitate, întocmai precum Tu eşti din veşnicie în veşnicie. Când sufletul din mine era, de asemenea, în armonie şi prietenie cu conştiinţa şi viaţa. Când sufletul meu era, de asemenea, un pântece fecioresc, când conştiinţa mea era înţelepciunea în feciorie, iar viaţa mea era putere şi sfinţenie duhovnicească. Când şi eu eram întru totul lumină şi când nu era nici un întuneric în mine. Când şi eu eram extaz şi pace şi când nu erau chinurile dezechilibrului în mine. Când şi eu Te cunoşteam, întocmai precum Tu mă cunoşti pe mine şi când eu nu eram amestecat cu întunericul. Când nici eu nu aveam hotare, nici vecini, nici pereţi despărţitori între „mine” şi „Tine”. Să nu-mi ştergi această amintire, Părintele meu, ci să mi-o întăreşti.
Chiar dacă ea îmi descoperă prăpastia de-a lungul căreia călătoresc întru smerenie şi nimicnicie. Chiar dacă ea mă desparte de prieteni şi de plăceri şi distruge toate barierele dintre Ieri, Azi şi Mâine. Chiar dacă ea mă scoate din mine însumi şi mă face să par ieşit din minţi în ochii tovarăşilor mei de drum. Cu adevărat, nici o tovărăşie nu-mi face plăcere în afară de a Ta şi nici o amintire nu mă bucură în afară de amintirea Ta. O, Milostivul meu Părinte, şterge-mi toate amintirile mele în afară de una singură…

Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici, Noul Hrisostom, Episcop de Ohrida şi Jicea, Rugăciuni pe malul lacului, Editura Anestis, 2006, pp. 64-65