10:53 PM
Pilda Fiului de Gospodar și a vrăjitorului negru

Un om gospodar avea un singur fiu. El a înfiat un sărac și a început să îl privească la fel ca pe un fiu de sân­ge. La cel înfiat însă, a venit într-ascuns un vrăjitor negru și l-a înduple­cat să fugă din casa binefăcătorului său, făgăduindu-i că prin vrăjile sale îl va ajuta să dobândească mai mare slavă decât slava aceluia. Astfel înduplecat, cel înfiat a căutat să plece de la binefăcătorul său. Acela își dădu­se seama de toată urzeala, însă nu s-a împotrivit, ci l-a lăsat pe fiul său de suflet să facă ce dorea. Dar i s-a făcut milă și, la despărțire, i-a dat fiului de suflet o pungă închisă, plină cu aur și cu pietre scumpe. Și s-a dus de la el cu lacrimi în ochi.

Așadar, acel sărac a purces la drum – numai că vrăjitorul negru nu doar că nu l-a ajutat pe că­lătorul singuratic, ci, dimpotrivă, tri­mitea rudele sale negre în calea lui ca să-l jefuiască. Văzându-se în primej­die, săracul se răscumpăra din mâinile tâlharilor cu aur și cu pietre scum­pe; se ruga doar să nu îi ia punga. Astfel călătorind, cădea mereu dintr-o cursă a negrilor în alta. Și se răs­cumpăra mereu cu aur și cu pietre prețioase, până ce punga i s-a golit de tot. Atunci i s-a înfățișat însuși vrăjito­rul negru. Când l-a văzut, săracul i-a cerut ajutorul ca unui prieten, dar vră­jitorul negru s-a arătat deodată cum era de fapt: cel mai mare tâlhar. Scrâș­nind din dinți, i-a înhățat punga, în­cercând să i-o smulgă din mâini. Între timp, gospodarul privea din depăr­tare ce se întâmplă cu fiul lui de su­flet. S-a înduioșat de soarta lui și l-a trimis pe fiul său cel unul-născut să-l mântuiască de la pieire pe sărac. Fiul a ajuns în ultima clipă, când săracul era deja istovit în lupta pentru pungă. L-a lovit pe vrăjitorul negru și l-a rănit de moarte, iar săracului i-a umplut iarăși punga cu aur și pietre scumpe, spunându-i să se întoarcă degrabă acasă, unde îl așteaptă tatăl gospodar.

Înțelegeți această pildă? Gospodarul e Dumnezeu. Fiu Lui Dumnezeu este Iisus Hristos. Cel înfiat este Adam și neamul lui. Vrăjitorul negru este satana. Punga legată la gură e trupul omenesc. Aurul și pietrele scumpe în­chipuie sufletul omenesc, care e dăruit cu darurile Lui Dumnezeu cele bogate. Îndepărtându-se în chip necugetat de Dumnezeu, neamul omenesc și-a pier­dut treptat toată bogăția duhovnicească și a rămas numai cu viața sa trupească. Când satana a încercat să și-o însușeas­că și pe aceasta pentru a nimici astfel deplin lucrul Domnului, S-a arătat în lume Fiul Lui Dumnezeu. El l-a rănit de moarte pe satana, iar după ce l-a rănit și l-a făcut neprimejdios, l-a aruncat în adâncul iadului. Și în viața trupească a omenirii a insuflat iarăși suflet viu și l-a umplut cu darurile dumnezeiești. În același timp a poruncit neamului lui Adam să se întoarcă cu noua bogăție în casa Tatălui ceresc.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Adevărul și bunătatea. Parabole și istorii cu tâlc, Ed. Sophia)

Vizualizări: 16791 | Adăugat de: mariusdumitru777 | Tag-uri: GENTLEMAN M/V, de, Gospodar, pilda, fiului, vrăjitorului, negru | Evaluare: 2.4/10

Alte articole

În lupta asta a mea îi îndemn și îi învăț pe oameni să nu deznădăjduiască

Părintele Ioan Istrati - CE NE FACEM NOI CU ATÂȚIA PREOȚI?

Fraţii mei, când vom înţelege că Dumnezeu ne cheamă la El prin boli, prin suferinţe, prin pagube sau prin necazuri?

Nu dori niciodată să te răzbuni pe părintele tău, pe învăţătorul tău, pe binefăcătorul tău...

Starețul Tadei - Cum îți sunt gândurile, așa îți este și viața

Total comentarii : 0
avatar