Viața noastră este o singură dată și e scurtă, iar noi o putem face urâtă sau frumoasă.
Dacă de la 20 de ani până la 50 de ani, știm să zidim, să creem și să valorificăm acest timp, am câștigat totul. Dacă până la 40 – 50 de ani te-ai distrat, ai băut și ți-ai făcut de cap, de la 50 de ani greu întorci timpul înapoi să recuperezi ce au făcut alții la timpul potrivit! Fără un pic de oboseală, fără un pic de jertfă, nu faci nimic!
Trebuie să fii conștient că dacă mergi mult pe drumul pe care nu trebuie, va trebui să te întorci până în punctul de unde ai placat ca să poți lua drumul bun. 
 

Pildă:

Era un om nemulțumit, care Îi spunea mereu Lui Dumnezeu: 
  —  Eu n-am! Mie nu-mi ajunge! Și este întrebat:
  —Tu cârtești înaintea Lui Dumnezeu? 
  — Da! Eu n-am! Mie nu mi-a dat un destin bun, eu n-am o soartă bună, nu am o direcție bună în viață, nu mi-a dat un ajutor concret. Eu am avut numai suferințe! 
 

Morala: 
Vezi, așa este în viața asta! Întâi alergi tu unde nu trebuie, iar în momentul când trebuie să te întorci unde trebuie și să ai ce e al tău, nu mai ai timp pentru că vine moartea!
ESTE VREO VÂRSTĂ DE A TE ÎNTOARCE ÎN PUNCTUL CARE TREBUIE?
Nu este, dar nu știm ce ne rezervă Dumnezeu! O veche zicală filocalică spune așa: „Tinerețea le poate, dar nu le știe, iar bătrânețea le știe și nu le mai poate.” 
Așadar, mai înfloresc pomii toamna, dar cade bruma! 
Tu încerci să te deștepți, dar și creând prunci la 40 de ani, la 60 de ani când ei sunt studenți tu nu mai poți să-i ajuți pentru că ești bătrân. Dar, dacă îi faci la 20 de ani, la 40 tu ești tânăr cu ei, ești în mintea lor, ești în ritmul lor, le înțelegi ieșirile, le înțelegi vitezele, le înțelegi derapajele... dar la 60 de ani începi să devii un părinte din acela posac care aruncă numai ceartă, numai legi sau numai ordonanțe și pleacă copilul de acasă și te lasă vorbind singur! Se duce și spune: „Nu mă înțeleg cu ai mei! Parcă vorbim altă limbă!” Normal că vorbiți altă limbă.

De ce se alege doar scârbă, durere, praf și pulbere din banul nemuncit cinstit?

Noi trebuie să ne înţelepţim singuri şi să învăţăm că străbunii noştri părinţi, acei oameni simpli fără carte, de la ţară, care ştiau doar de Dumnezeu, de credinţă, de icoane, de pământ, de muncă, de război, de sapă, de ţarină, de vacă, de oaie, de stână, nu s-au dus niciodată să se încarce cu datorii la bancă ca să trebuiască să muncească neamurile noastre toată viaţa, să plătească nişte şmenării ieftine, care cu înşelătorie și trei hârtii pe care le semnează în mod naiv nepricepuții, neștiind exact ce scrie în ele, rămân pe veci, săraci și goi.

Deci, iată ce înseamnă un război financiar și economic peste puterea de înțelegere, a celor simpli și neinițiați în cele contabilicești.

Se poate spune că omul prudent este mai deştept ca omul inteligent. Uneori prudenţa depăşeşte competenţa, ca mod de apărare și atenție.

Ar trebui să greşească unii şi să învețe alţii, dar nu învață nimeni, stăm cu ochii închiși precum orbii visând la avere, dar fără criterii și principii, doar pe dictonul:
"Banii nu au miros"!

Ce mai facem noi? Ne adunăm și plecăm la luptă, pe fronturi de razboi, în alte ţări, tot pentru bani, stăm acolo în centre de comandă militară, murim tot pentru bani, ne aduce în sicriu şi sfârșim prin a scrie pe cruce "erou".

Erou pentru ce, pentru bani? Ești omorât de un necredincios cu puşca sau cu bomba, de unul care are pasiune pentru a ucide, un erou de conjunctură.

Eşti erou atunci când îţi aperi ţara, soţia copiii și moşia. Eşti erou când îţi aperi fântâna, biserica şi cimitirul, dar nu poți fi erou când te amesteci în ograda altuia, nepoftit şi îi faci șicane în țara lui.

Tot interesele de putere, teritorii, orgolii, vanitate, interese materiale, resurse, bogății, sau puterea de a stăpâni, ridică un neam asupra altui neam, omorându-se oamenii între ei.

Părintele Calistrat