„Nu știe omul astăzi în ce să mai creadă și în cine să mai creadă” ar spune unii, iar alții întreabă câteodată: „În ce să mai cred?” La această întrebare vom putea răspunde cu ușurință dacă vom stabili mai întâi în cine trebuie să credem.
Cel mai ușor credem în cineva care vădește următoarele trei însușiri: sinceritate, cunoaștere și dragoste. Și copiii cred cel mai ușor în părinții lor, fiindcă sunt încredințați de sinceritatea lor, de cunoașterea lor și de dragostea lor față de ei. La fel credem și noi în Iisus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu, fiindcă suntem încredințați că El este sincer, că stăpânește cunoașterea și că ne iubește. Credeți în Mine (In. 14, 11), le-a spus El ucenicilor. Și ucenicii au lăsat treburile lor și au mers după El, fiindcă au crezut în El.

Credem în birjar atunci când presupunem că ne va duce pe întuneric acolo unde vrem; credem într-un hangiu necunoscut că nu ne va otrăvi când ne va da mâncare și băutură; credem într-un oaspete necunoscut, când îl primim în gazdă, că nu ne va omorî sau jefui; credem în ciobanul de la răscruce când ne arată drumul, credem în cerșetorul întâmplător că este cu adevărat sărac și îi dăm milostenie. Și în sute de alți oameni necunoscuți credem în fiecare zi, deși n-avem dovada nici a sincerității lor, nici a cunoașterii lor și cu atât mai puțin a dragostei lor față de noi.

Întreaga noastră viață este alcătuită din încrederi. Dacă înlăturați încrederile acestea, anchilozați întreaga viață omenească. Așadar, de vreme ce credem zilnic în cunoscuți și necunoscuți, cum să nu credem în Preaminunatul Hristos, în Care nu este amăgire, Care și-a dovedit cunoașterea prin fapte și minuni puternice, și Care și-a vădit dragostea Sa față de noi prin pătimirile de pe Cruce și prin moarte? Iar de vreme ce credem în El, lesne vom crede în tot ce a spus, descoperit, poruncit și făgăduit El.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. 2)