Oamenii, când erau în ultima clipă de disperare, ai noștri frați români i-au întins o mână de ajutor. Atât putem spune întregii Românii: Le mulțumim că ne-au învățat cum să trăim pentru Dumnezeu și pentru aproapele! De aceea, vă mulțumim, pentru că știu că cei mai mulți frați români, frați ai noștri, poate au luat ultima bucățică de de la gură... Eu știu cum e viața astăzi... nu au toți îndestulat, dar ceea ce au făcut românii: cum au întâlnit pe toți cei care se duceau de aici și cum trimit zilnic mașini cu ajutoare încoace... Bunul Dumnezeu să binecuvinteze Țara României și orice suflet care locuiește acolo cu sănătate, cu pace; și să dea Bunul Dumnezeu ca niciodată să nu știe de război, de suferință, de necaz, să nu vadă atunci când stau morți și n-are cine-i îngropa sau mamele care plâng lângă sicrie, sau copiii care au rămas pe drumuri stăine.

Ne e greu! Asta ne lipsește... dacă poate să înțeleagă și Cerul și Dumnezeu, să nu mai plângă copiii pe drumuri, să nu plângă poporul acesta... noi nu știm în ce stare vin oamenii aici, în ce stare merg la frontieră; și de asta m-am bucurat cum îi primiți dincolo - și cu mâncare și cu un zâmbet, și cu un cuvânt bun... să știți că nimic nu va rămâne fără răsplată! Vă rugăm să ne îmbrățișați, să ne țineți în rugăciune!

Noi nu am trecut prin așa stări grele ca data asta; ne-am dus în vamă și am văzut ce făceau dincolo... și-a rămas pentru toată viața amintire și istorie pe care o vom povesti și la copiii noștri, sau nepoți, sau strănepoți - ceea ce au putut face și cum ar trebui ca să fim în vremurile acestea.

(ÎPS Mihail Jar de la Bănceni)