M-a sunat aseară mama și mi-a zis că totu-i bine,

Are bani, are de toate, doar că-i este dor de mine...

M-a-ntrebat dacă-n străini viața este mai frumoasă,

Dacă nu mi-e dor de țară, dacă nu mai vin pe-acasă...

Nu, zic, mamă, nu mi-e dor, poate-un pic mi-e dor de tine...

Dar, în rest, la ce să vin? Cine mă așteaptă, cine?

Așa e... a răspuns mama, pe la noi a nins prin sat,

Ce frumos astăzi zăpada peste case s-a-nșirat...

Și am plâns, căci de zăpadă și de iarnă-mi este dor,

Dar oricum, chiar și așa, amintirile mă dor.

- Nu vin, mamă pe la voi, stă gunoiul după ușă,

Iar când vreți să faceți focul, vă mânjiți toți de cenușă.

Apă nu aveți prin case și fântânele-s secate,

Altfel lumea azi trăiește și așa nu se mai poate...

Mama, tristă, a șoptit:

- Fă cum știi și fă cum poți,

Dar oricum, mi-e dor de tine, și mi-e dor și de nepoți...

- Lasă, mamă, trece dorul, poate-n vară voi veni,

Când o fi iarbă pe luncă, când bujorul v-a-nflori...

Nu fi tristă și mai sună, dacă vrei și eu te sun,

Ți-am trimis bani și mâncare... e cadoul de Crăciun.

- Hai, la revedere, mamă...a zis mama și-a închis,

Parcă-o văd cum, în cămară, plânge-n hohot, știu precis.

Are lângă ea un câine și mai are și-un motan,

Îi iubește și toți trei fac Crăciunul an de an...

O fi poate-o săptămână de când mama nu-a sunat,

Mi-e în grijă, ce e oare? Și-am pornit la drum spre sat.

Avioane, gări și trenuri, îmbulzeală, drumu-i greu,

După-atâta stres și lacrimi am ajuns în satul meu.

Parcă nici nu-mi vine-a crede, ninge lin, drumu-i pustiu,

Totu-i alb, foșnește neaua, mică iar a-ș vrea să fiu...

Am strigat de pe la poartă:

- Mamă, ce s-a întâmplat?

A ieșit mama în ușă:

- Telefonul s-a stricat...

Două săptămâni cu mama, am uitat de țări străine,

Sunt din nou copilă mică, râdem, plângem și ni-e bine.

Versuri: Emilia Plugaru