Știi cum sună asta? “Dacă tot m-am murdărit, mai are rost să mă spăl?” Sigur că să te spovedești! “De șapte ori dreptul va cădea, dar de fiecare dată se va ridica.” Da ce, mai ai și altă posibilitate?

Dumnezeu ne iartă, dar oare și uită păcatele noastre, sau se răsfrâng asupra urmașilor noștri?

Dumnezeu îndată iartă păcatele, că așa s-a descoperit lui Moise cel iubitor de oameni și nepomenitor de rău. Dacă noi iertăm și uităm păcatele aproapelui, și Dumnezeu le uită și le iartă pe ale noastre. Nu mai suntem în Legea Veche, așa că să nu fim obsedați că am moștenit de la părinții noștri păcate. Anumite înclinații, prin educație, le moștenim sau, mai bine zis, le deprindem de-a lungul copilăriei, trăind în anturajul părinților cu deprinderi proaste. Dar păcate, nu moștenim. Nu trebuie să ne facem o preocupare din asta.

***

Ai vrut să știi dacă este chiar neapărată nevoie de spovedanie. Mai înainte te spovedeai des, dar ai încetat, fiindcă cineva a râs de tine din această pricină. Nu trebuia să încetezi. De cine n-au râs oamenii? Vai vouă, celor ce râdeți acum, că veți plânge și vă veți tângui!

Pe lângă meserie, spui tu, mai ai și o vie care îți dă roadă bună, fiindcă o cultivi bine. Dacă cineva și-ar lăsa via în părăsire și ar râde de tine că ți-o cultivi cu grijă pe a ta, ce, ți-ai lua mâinile de pe vie și ai înceta s-o mai cultivi? N-ai face asta, bineînțeles. Și atunci, cum ai putut să șovăi în a cultiva sufletul tău, care este mai important decât toate viile de pe pământ? Fiindcă atunci când vei muri, sufletul îl vei lua, iar via o vei lăsa. Dintre toate cultivările, cultivarea sufletului e cea mai însemnată; și dintre toate ostenelile cu care se ostenește omul pe pământ, osteneala dată cu sufletul este cea mai îndreptățită. Drept aceea, întoarce-te la osteneala de mai înainte cu sufletul tău, și începe iarăși să te spovedești. Astfel grăiește apostolul Iacov: mărturisiți-vă unul altuia păcatele. Păcatele tăinuite cresc și se înmulțesc, iar îndată ce sunt scoase la lumină se usucă și pier. Nu spune: „Nu sunt păcătos!”

Citește ce scrie dreptul în Psaltire: întru fărădelegi m-am zămislit și întru păcate m-a născut maica mea. Nu spune: „Eu îmi mărturisesc păcatele lui Dumnezeu însuși, așa că numai e nevoie să le mărturisesc și oamenilor”. Cine a fost mai drept decât Apostolul Pavel? Și acest Pavel avusese un păcat înainte de apostolia sa, ca Saul, și acest păcat l-a mărturisit înaintea tuturor, nu o dată, ci de mai multe ori, și nu doar înaintea credincioșilor, ci și în fața păgânilor. Ați auzit, le scrie el galatenilor botezați, cum eu peste măsură prigoneam Biserica lui Dumnezeu și o stricam pe ea. Același lucru l-a vestit și înaintea nebotezatului rege Agripa (Fapte 26).

Și dacă așa stau lucrurile cu Sfântul Pavel, de ce să ții tu ascunse rănile sufletului tău? De ce să lași șerpii să se înmulțească în sânul tău? Oare numai fiindcă a râs cineva de tine? Dacă a râs o dată de tine, oare va râde pururea? Roagă-te lui Dumnezeu pentru el în taină; poate că se va pocăi și își va șterge păcatul cu lacrimi. Ce e mai șubred decât gândurile oamenilor? De câte ori nu se căiesc oamenii seara pentru ceea ce au vorbit în timpul zilei? Drept aceea, în privința sufletului tău nu asculta pe oricine îți spune ceva în treacăt, ci ascultă ce spune Biserica lui Dumnezeu.

Stai de vorbă cu duhovnicii care spovedesc oamenii și vei auzi de la ei multe pilde ale ușurării sufletești pe care au dobândit-o cei ce s-au spovedit cu râvnă. Nu este nici un basm, ci adevărul adevărat că mulți muribunzi aflați în agonie îndelungată au putut muri doar după ce și-au mărturisit păcatele înaintea preotului. Și eu ți-aș putea da asemenea pilde, pe care le-am văzut cu ochii mei. Dumnezeul nostru este Dumnezeul milei și bunătății, și El dorește tuturor oamenilor mântuirea. Dar cum se va mântui cineva dacă nu va ajunge să facă deosebirea limpede și cu bună știință între păcat și dreptatea lui Dumnezeu, dacă nu înlătură păcatul și nu recunoaște dreptatea lui Dumnezeu?

Cu ce poartă omul în sufletul său când moare, cu aceea merge la judecata lui Dumnezeu: dacă e păcat – cu păcatul, dacă e dreptate – cu dreptatea. Dumnezeu așteaptă de la fiecare muritor pocăință, iar pocăința cuprinde mărturisirea păcatelor proprii. Și dat fiind că în orice zi și în orice ceas îngerul morții poate veni după sufletul nostru, Biserica îi povățuiește pe credincioși la deasă împărtășanie și încă mai deasă pocăință. Dumnezeu să te lumineze și să te binecuvânteze!

(Episcopul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. 1, Editura Sophia, București, 2002, pp. 180-182)