*Când te-ai născut, toată lumea s-a bucurat, iar tu ai plâns. 

Străduiește-te să-ți duci viața în așa fel încât, când va veni sfârșitul, tu să te bucuri și ceilalți să verse lacrimi. 

*Smerenia este fundamentul; omul mândru nu este capabil să facă bine nimănui. El socotește că Dumnezeu îi este dator lui, și nu invers. 

Fără a ține seama de cum se poartă alții, noi trebuie să rămânem pe această cale a Evangheliei… Cu nici un preț nu trebuie să răsplătim în același chip, să nu mai spun că nici nu încape vorbă ca noi să fim inițiatorii unui astfel de rău. Trebuie să ne apărăm, dar nu ca neoamenii. 

*Trăim suferința fiecărui om ca pe propria noastră suferință, căci fiecare lacrimă, fiecare rană, trupească sau sufletească, fiecare picătură de sânge sunt lacrimă, rană și picătură de sânge frățești. Știm că toți ne vom înfățișa în fața Dumnezeului Celui Viu, Judecătorul Cel veșnic, unde nici un rău și nici un neadevăr nu vor mai fi îndreptățite. 

*Noi, oamenii clerului, de bună seamă, nu ar trebui să ne ocupăm de politică, dar Biserica întotdeauna va apăra principiul general al libertății omului, căci omul este o ființă slobodă. Susținem același principiu și în cazul libertății unui întreg popor de a-și hotărî soarta în mod democratic. Iar când este vorba de probleme de viață și de moarte, Biserica nu poate decât să urmeze principiul ca poporul să-și exprime liber voia sa. 

Noi, dacă voim să fim Oameni și Creștini, nu trebuie să ținem seama de cum se poartă alții, ci suntem datori să prețuim principiul evanghelic care spune că fiecare în parte suntem ca o celulă într-un trup. Dacă acea celulă devine canceroasă, ea va primejdui întregul organism. Se înțelege, nu generalizăm niciodată, nu putem spune că toți sârbii sunt buni, iar ceilalți răi. Asta nu! Şi printre noi sunt oameni de tot felul. Dar îi avem în vedere acum pe cei ce dau tonul și conduc, care dau identitatea poporului nostru ca popor al Lui Dumnezeu. Dintre aceștia, cei care au făcut rele cu adevărat sunt datori să se cerceteze pe sine. Fără a ține seama de cum se poartă alții, noi trebuie să rămânem pe această cale a Evangheliei, care până astăzi a fost și calea noastră națională. 

*De multe ori pomenesc situația unei femei simple din Kosovo: 

Copiii i-au crescut și s-au dus care încotro, iar ea a rămas singură cu bărbatul ei. Într-o vreme, au sădit o livadă pe pământul lor. Dar în aceeași noapte, vecinii au venit și-au stricat-o. Dimineața, când s-au trezit și-au văzut paguba, s-au plâns unor cunoscuți. Aceștia le-au spus: “Păi și vecinii voștri tocmai ce-au sădit livada; mergeți și le faceți și voi la fel!” 

Femeia, însă, le-a răspuns: ”Noi n-o să facem așa ceva!” ”Cum, chiar n-o să le faceți? Doar ei v-au stricat întâi livada, nu vă rămâne decât să le-o stricați și voi pe-a lor!” 

La aceste cuvinte, femeia i-a întrebat: ”Ce ne-au făcut ei nouă este bine?” “Nu…”, i-au răspuns prietenii. “Apoi, atunci, cum poate să fie bine dacă noi le-om face la fel?”

(Patriarhul Pavle al Serbiei)