Cine este curat pe pământ? Nimeni, chiar de ar trăi o singură zi pe pământ (v. Iov 14, 4).

Deci, chiar și un copil, chiar și un tânăr, de ar trăi o singură zi, săvârșește păcatul. Dar pruncul nou-născut, care se naște dimineața, nu poate păcătui până seara, de vreme ce nu are nici cunoștință, nici simțire și deci nu poate consimți la păcat. Cum zice atunci Scriptura că, o singură zi de ar trăi omul, tot nu poate scăpa de păcat.

Scriptura vorbește de păcat în sensul de stricăciune, și nu de păcat în sensul faptei voite. Una este stricăciunea, și altul este păcatul. Stricăciunea nu este păcat, ci rod al păcatului, dar, de vreme ce pruncul se naște, nu este curat de acest rod al păcatului strămoșesc întru care cu toții am păcătuit (Romani 5, 12), deci cu toții avem nevoie de curățire. Curățirea aceasta se face prin focul Duhului Sfânt, prin botez, așa cum s-a făcut și cu apostolii în ziua Cincizecimii (v. Fapte 1, 5), așa cum se face cu fiecare creștin în ziua botezului său.

Preacurata, Preasfânta Născătoare, ca om, a trăit întru stricăciunea prilejuită de păcatul strămoșesc.

Ca să Se întrupeze dintr-însa Preacuratul Dumnezeu trebuia ca Ea să se curățească de această stricăciune. Duhul Sfânt Te va umbri, spune Arhanghelul Gavriil (Luca 1, 35). Duhul Sfânt a coborât și-a botezat-O, a curățit-O și-a sfințit-O, a pregătit-O, a făcut-O gata să devină Maica Domnului și așa a și devenit.
Botezul curățește stricăciunea și boala ca rod al păcatului strămoșesc, nu și stricăciunea ca înclinație către păcat, de aceea oamenii păcătuiesc și după botezul lor. Însă Preacurata omorâse deja această înclinație, această stricăciune a firii ce înclină către păcat, prin privegherea ei, prin lupta ei personală, ajungând să nu păcătuiască nici în cuget.

Cea fără de păcat

Omul este înrâurit de păcat. În orice clipă e în pericol să păcătuiască. Dacă nu cu fapta, cel puțin cu cuvântul. De câte ori nu ne scapă câte un cuvânt necugetat, câte o minciună mică… Și dacă nu cuvântul, gândul cu siguranță va fi atras către un lucru nepotrivit voii Domnului. În orice caz, păcatul cu gândul este întotdeauna aproape de noi. Însă, Biserica ne învață că Maica Domnului nu a păcătuit niciodată, nu doar cu fapta sau cu cuvântul, ci nici măcar cu gândul. Niciodată! A fost fără de păcat personal. Aceasta e cu adevărat o minune. Dar cum e cu putință ca atâta vreme cât trăiește omul să nu păcătuiască niciodată, nici în lucru, nici în cuvânt, nici în cuget? Sfinții Părinți ai Bisericii ne învață că omul este atras de păcatele trupului. Este în primejdie să păcătuiască în orice clipă, mai ales în cuget. În ciuda acestora, Domnul este aici foarte hotărât, intransigent. Ne cere nu doar să ne ținem trupul curat, ci și sufletul. Ne cere să nu păcătuim, să nu săvârșim desfrânare sau adulter nici măcar în cuget (v. Matei 5, 28). Și dacă Domnul ne cere acest lucru, înseamnă că este în puterile noastre, altfel nu ne-ar fi cerut-o. Dacă ne vom osteni, vom și reuși acest lucru greu: să nu păcătuim, să nu desfrânăm niciodată, nici măcar în cugetul nostru. Dacă vom reuși în cele grele, atunci cu atât mai mult în cele ușoare. Cu alte cuvinte, dacă ne vom lupta vom putea păstra cugetul nostru curat de orice păcat. Și atunci cum să nu poată Preacurata să împlinească acest lucru?

Preasfânta Fecioară a reușit această performanță grea, să nu se întineze cu nici un gând, nici trupesc, nici sufletesc, și atunci cum să nu reușească în cele mai ușoare? N-a gândit viclean atunci când era îndurerată văzându-și Fiul pe cruce, și nici nu a păcătuit în cuvânt. Căci, dacă nu a păcătuit în cuget, cum să fi păcătuit în cuvânt?

Este cunoscută încercarea lui Iov. El și-a pierdut toate turmele de oi, de vaci, toți robii, și-a pierdut toți copiii, era ușor să păcătuiască în cuvânt, să hulească, să blesteme. Era în pericol să păcătuiască nu doar cu cuvântul, ci chiar să se lepede de Dumnezeu. Totuși din gura lui nu a ieșit nici un cuvânt rău: Cu nimic nu au greșit buzele lui Iov înaintea Lui Dumnezeu (Iov 2, I0). În aceste clipe deosebit de grele și-a ținut limba legată. Mai târziu a greșit și a blestemat ziua în care s-a născut (v. Iov 3, 5). Ar fi putut să nu greșească nici atunci, așa cum nu a făcut-o nici la început, când a căzut peste el durerea ca focul. Ar fi putut să treacă prin această încercare fără să păcătuiască nici măcar cu un cuvânt, cu toate că trăia înainte de Hristos. Cu atât mai mult e valabil cuvântul Domnului pentru noi, cei care trăim după Hristos.

Deci, este cu putință omului — atât timp cât trăiește — să nu păcătuiască cu cuvântul, și, dacă aceasta n-ar fi reușit-o Maica Domnului, atunci cine ar fi reușit-o? N-a ieșit din gura Ei nici un cuvânt apăsător, nici atunci când Îl căuta pe Fiul Ei de 12 ani, nici atunci când L-a văzut pe cruce. Și dacă nu a căzut în păcatul cu cuvântul sau cu gândul, cu atât mai mult nu a căzut nici în făptuirea vreunei fapte păcătoase; căci întâi vine gândul, apoi fapta. Și de vreme ce Preacurata nu a avut nici un gând rău, atunci nu a păcătuit nici în faptă.

Mărturii:

Lipsa de păcat a Acesteia este slăvită de Biserică prin imnele de Dumnezeu insuflate ale Sfinților noștri Părinți.

1. Cântarea I din Canonul din 21 noiembrie: „Poarta cea slăvită de gânduri netrecută„.

2. Sfântul Chiril al Alexandriei: „Îndrăzneț lucru este a gândi despre Fecioară cuget întinat sau păcat„, pentru acest mare sfânt și învățător al Bisericii este prea îndrăzneț să spunem că Fecioara a avut vreun păcat, nici măcar un gând de întinăciune.

3. Sfântul Nicodim Aghioritul: Maica Domnului, „curată fiind nu doar cu trupul, ci și cu sufletul, era lipsită de păcat și nici un gând pătimaș nu putea urca la mintea ei cea preacurată și nepătimitoare, lucru la care nici un alt om nu s-a ridicat”.

4. La încredințarea: „precum am auzit în Biserică profeția lui Isaia, 1, 16, spălați-vă și vă curățiți” (Sfântul Siluan Athonitul), și eu m-am gândit: nu cumva Maica Domnului a păcătuit atunci măcar cu gândul? Și, o, minune!, în inima mea mi-a răspuns un glas unit cu rugăciunea, glas pe care l-am auzit clar: „Maica Domnului n-a păcătuit niciodată, nici măcar cu gândul!”

Lipsa de păcat a Lui Hristos și lipsa de păcat a Maicii Domnului

Biserica învață că Iisus Hristos este Singurul fără de păcat, și aceeași Biserică învață că și Maica Lui este fără de păcat. Dar una este lipsa de păcat a Lui Hristos și alta a Maicii Domnului. Hristos n-a fost numai om, ci și Dumnezeu, în timp ce Maica Domnului este numai om. Hristos nu a purtat păcatul strămoșesc, dar Maica Lui l-a purtat. Hristos S-a născut fără de patimă, iar Maica Lui nu s-a născut fără de patimă, ci a devenit fără de patimă datorită luptei proprii. Hristos nu a postit pentru a Se sfinți, ci doar pentru a ne învăța pe noi să postim. Maica Domnului însă a postit ca să se sfințească. Pentru Maica Domnului postul a fost esență, pe când pentru Fiul ei a fost mai mult chip, formă de manifestare. Maica Domnului Născătoare de Dumnezeu putea păcătui, în timp ce Fiul ei nu putea, și de aceea nu S-a luptat împotriva păcatului, de aceea spune Biserica: Cel ce ești fără de păcat și nici n-ai fi putut păcătui.

Unul sfânt, unul fără de păcat

Nici cerul nu este curat înaintea Acestuia, se zice (v Iov 15, 15), îngerii nu sunt curați înaintea Lui Dumnezeu. Cum e cu putință ca îngerii să nu fie curați?

Scriptura vrea să sublinieze cu acest cuvânt caracterul absolut și de neapropiat al Lui Dumnezeu Cu alte cuvinte, îngerii sunt cu adevărat curați, însă, oricât de curați ar fi, inaintea Iul Durnnezeu sunt necurați, căci singurul cu adevărat curat este numai Dumnezeu. Iar dacă îngerii nu sunt curați înaintea lui Dumnezeu, cu atât mai mult oamenii. Adică omul, oricât de curat ar fi înaintea lui Dumnezeu, este tot întinat. Unul Sfânt, unul Domn, unul e Iisus Hristos. Avem o mulțime de sfinți, în frunte cu Preacurata Fecioară, dar nici unul nu este atât de sfânt precum Hristos Iisus și precum Maica Domnului. Deși avem și alte modele de a nu păcătui, în frunte cu Preacurata Fecioară, care n-a avut păcat personal, totuși nici ea, și nici altcineva nu este fără de păcat precum Hristos.

(Vasilios Bacoianis - Viața Maicii Domnului)