- Ghenadie!

Starețul s-a uitat în stânga și în dreapta, însă nu a văzut pe nimeni.

„Doamne, miluiește-mă! cugetă el. Parcă m-a strigat o femeie. Ce nălucire! Ce să caute o femeie în Sfântul Munte? Doamne, iartă-mă! Iartă-mă și tu, Maica Mea!” a mai zis Ghenadie și a făcut trei închinăciuni la icoana Maicii Domnului din pridvorul bisericii, de unde adineauri luase cheile să deschidă poarta mănăstirii.  
 

Așa era rânduiala acolo. Poarta se închidea la apus și se deschidea la răsăritul soarelui. Portarul îi dădea egumenului cheile și acesta le lăsa la icoana Fecioarei cu Pruncul.
Starețul a ridicat privirea, s-a uitat în ochii Sfintei Fecioare Maria și de data asta i s-a părut că vede în ei îngrijorare. Simțea că urmează să se întâmple ceva. Dar ce?
 

„Nu deschideți porțile mănăstirii azi, căci vor năvăli pirații!” l-a îndemnat pe neașteptate Maica Sfântă.

Nu bine a terminat de zis asta, că Pruncul Iisus din icoană a dat să acopere gura Mamei Sale cu palma lui mică. „Nu, nu le spune nimic călugărilor. Nu-i ajuta!” a strigat El. „Merită să fie pedepsiți, pentru că nu și-au făcut datoria!”
 

Dar Maica Domnului I-a dat mâna la o parte, și-a aplecat capul spre dreapta, ca să fie auzită bine, și a repetat avertismentul. „Nu deschideți porțile mănăstirii, vin pirații! Nu le deschideți! Și luați aminte, i-a mai spus ea starețului, Fiul meu tare s-a mai supărat pe voi!”  
„Mulțumesc, Maica mea”, a răspuns Ghenadie, care se aruncase cu fața la pământ.
„Mulțumesc!”
 

Egumenul s-a rugat așa câteva clipe. Apoi, s-a ridicat și le-a dat poruncă monahilor să vadă  cum stau lucrurile. Aceștia au urcat pe ziduri de unde au cercetat împrejurimile și au constatat că, într-adevăr, pirații îi înconjuraseră. Așteptau acum ca porțile mănăstirii să se dea la o parte și ei să năvălească înăuntru, ca să jefuiască tot. Dar călugării au ascultat îndemnul Măicuței Sfinte, porțile așezământului au rămas ferecate și, astfel, au scăpat de pericol.
 

Când starețul s-a întors la Maica Domnului să Îi mulțumească pentru că i-a salvat, a văzut că icoana era schimbată față de cum o știa dintotdeauna: păstrase acele gesturi ale Pruncului și ale Maicii Sale pe care le văzuse el. Iisus se uita la stareț ca și cum monahul I-ar fi greșit cu ceva, pe când Sfânta Fecioară îl privea ca pe un alt copil al Ei. Ea rămăsese cu capul înclinat spre dreapta și în mână încă ținea mânuța Copilului Sfânt, pe care o dăduse la o parte când El o împiedicase să vorbească.
 

Această întâmplare s-a petrecut în 21 ianuarie 1320, la Mănăstirea Vatoped, din Muntele Athos.
Icoana salvatoare există și azi, acolo. Ea a fost, la început o frescă și până în 1320 s-a aflat în pridvorul bisericii mari din incinta mănăstirii. După ce a săvârșit minunea, a fost mutată într-un paraclis care îi este închinat. În timp, a fost „îmbrăcată” într-o ferecătură de argint, pe care o poartă și azi și care a fost făcută la Mănăstirea Golia din Iași. O candelă arde, de sute de ani, la această icoană, iar rugăciunile la Maica Domnului Paramythia (adică „Mângâietoarea” sau „Ocrotitoarea”) nu au încetat – de atunci.
 

Icoana Maicii Domnului Paramythia este cinstită în 21 ianuarie, în amintirea minunii făcute pentru călugării de la Vatoped.
Părinții de aici explică de ce este cu neputință ca aceasta să fi fost pictată de o mână omenească, așa cum e acum: este o contradicție prea mare între Hristos cel aspru, pe de o parte, și dulceața expresiei Născătoarei de Dumnezeu, pe de altă parte!
Am făcut cunoștință cu Icoana Maicii Domnului Paramythia cu ani în urmă, la biserica din cartierul în care stau, unde există o copie a ei. De când am văzut-o prima oară, icoana m-a contrariat. Nu înțelegeam discrepanța dintre atitudinea duioasă a Fecioarei și încruntarea Fiului său, așa că i-am căutat povestea.
În icoanele mele cu Maica Domnului, Pruncul Iisus stă cu fața lipită de a Mamei Sale și cu un braț încolăcit în jurul gâtului ei. Or, în icoana din biserică, cei doi păreau certați. Obrajii nu li se atingeau, iar Mama stătea cu capul într-o parte, ca și cum copilul Ei ar fi supărat-O cu ceva și, măcar pentru o clipită, Ea s-ar fi îndepărtat de El. Mai era și gestul de a-I îndepărta mâna ce-ar fi vrut să-I acopere gura...
 

Ce arată minunea săvârșită de Icoana Maicii Domnului Paramythia?
Că e important să ții cont de avertismentele divine.
Călugării au urmat îndemnul Fecioarei: au ținut porțile mănăstirii închise și au scăpat de un pericol. Ascultarea și credința i-au salvat.
Mai arată și că icoanele sunt importante, în viețile credincioșilor, iar cinstirea lor e un mod de a ne arăta recunoștința față de ajutorul primit de sus.
În sfârșit, arată grija Fecioarei pentru toți credincioșii. Din dragoste pentru oameni, ea e în stare să Îl înfrunte pe însuși Fiul său și să mijlocească pentru cei care i se roagă, oricât de păcătoși ar fi.
 

Când văd Icoana Maicii Domnului Paramythia, mă gândesc la ce spunea părintele Arsenie Papacioc: „Maica Domnului este supărată pe toți aceia care nu-i cer niciodată nimic! Ea este o nouă lume și cât poate Dumnezeu cu puterea, poate și Maica Domnului cu rugăciunea.”

 

Text de Ioana Revnic