Mitropolitul Bartolomeu Anania (18 martie 1921 - 31 ianuarie 2011)

În volumul „Amintirile peregrinului apter”, scris de Bartolomeu Valeriu Anania, în istorisirea „Cele patru domnițe”, unul dintre personaje i se adresează autorului: „Ascultă ce te rog, ascultă: să nu mă lași neînviat!”
 

Pornind de la cuvintele spuse de  Înaltpreasfinția sa: 
“Pomul se cunoaște după roade și omul după fapte. Nu este un merit să trăiești mult, cel mult dacă ai ambiția să te înscrii cumva în cartea recordurilor. Important este  să trăiești cu folos, iar pentru aceasta trebuie să ai o educație de la părinți, pe care eu am avut-o. De aceea, în ziua mea de naștere, mă rog întâi cu rugăciunea intimă de dimineață pentru părinții mei care mi-au dat viață, dar nu numai viață, că aceasta încă n-ar fi mare lucru, ci pentru că mi-au dat o educație. Mama mea avea un proverb moștenit: "Decât să întind în unt și să mă uit în pământ, mai bine întind în sare și mă uit la soare”, putem spune că Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Bartolomeu a fost Pomul care a rodit din plin în ogorul Bisericii și al neamului său, pe care le-a slujit și le-a iubit atât de mult deopotrivă.
 

Dramaturg, poet, eseist, publicist, teolog, predicator și orator de excepție, ierarh de anvergură, diortositor al Sfintei Scripturi și al câtorva dintre cărțile de cult, Bartolomeu  Anania a fost un adevărat apologet al credinței, al valorilor neamului și al adevărului, fiind caracterizat de curaj și dârzenie, de tărie morală formidabilă și de un spirit dedicat slujirii oamenilor.
 

“Dragii mei, de-a lungul vieții mele am avut o singură rugăciune: "Doamne, dacă Tu crezi că mai poți face ceva cu mine și dacă Tu crezi că eu mai sunt de trebuință pentru Biserica mea, pentru neamul meu și pentru semenii mei, atunci Tu ai să mă salvezi, ai să mă lași în viață și nu mă vei lăsa să fiu ucis, nici de foame, nici de sete, nici de frig, nici de schingiuiri, nici de gloanțele oamenilor și nici de dinții lupilor. Dacă vei socoti că n-o să mai fiu bun de nimic și nu-ți mai trebuiesc Ție, o să mă chemi la Tine și voi vedea ce vei face cu mine. Dar dacă tu socotești că voi mai fi de folos, mă vei lăsa în viață, pentru că eu știu că religia creștină este eminamente pragmatică." 

(Bartolomeu Valeriu Anania)
 

„Cred în scânteia divină a omului și în capacitatea lui de a înfrânge răul din lume, cred în libertatea, în forța creatoare în iubirea, lacrima și bucuriile lui. Cred în vigoarea și trăinicia neamului meu, în ascendentul său spiritual asupra istoriei, cred într-o pace finală a omenirii. Mai cred în omenia Lui Dumnezeu și în talentul greierilor de a-mi inspira duioșii natale.”

(Bartolomeu Valeriu Anania)
 

„Sunt om ca voi, dar om încuvântat.
Miracolul e fapta mea cea bună.
De-acum nicio durere n-o să spună
că mi-a cerut un leac și nu i-am dat.”

(Bartolomeu Valeriu Anania)
 

„Viața te împovărează oricum și totul este dacă povara ei, acceptată cu umilință sau purtată ca un blestem, îți proiectează în veșnicie un grumaz de zimbru sau o cocoașă de cămilă.”

(Bartolomeu Valeriu Anania)
 

„Adevărata sensibilitate are o forță a ei, nedefinită și necuprinsă. Un om sensibil se poate simți neînțeles, singur, părăsit, dar niciodată învins. Atunci când simte că nu mai poate, când simte că singurătatea îl doboară, forța sensibilității naște grăuntele unei opere, de cele mai multe ori mărețe. Odată născut acest grăunte, îl face pe omul sensibil să renască, poate chiar ca Pasărea Phoenix, din propria cenușă.”

(Bartolomeu Valeriu Anania)
 

„Dorul este un sentiment. Poate cel mai frumos sentiment care poate să îl aibă cineva. Dacă cel mai frumos sentiment și dumnezeiesc este iubirea, iubirea presupune neapărat sentimentul dorului.
Hrăniți speranța cu fapte bune!”

(Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania)