Când viaţa aceasta e încurajată de statornicia bogăţiei, de negrija întâmplărilor, omul se strică; iar o viaţă stricată de patimi strică şi mintea, care, odată stricată, nu mai deosebeşte adevărul de minciună sau binele de rău, ci le zice tocmai întors: răului bine şi minciunii adevăr.
Deci, nouă ne trebuie post, pentru înfrânarea patimilor, pentru subţierea minţii, pentru sporirea în noi a Duhului Sfânt, care ne descoperă căile mântuirii. Postul ne ajută să înţelegem rosturile mai mari ale Lui Dumnezeu cu omul. El e un toiag de drum prin viaţa aceasta cu trup pieritor spre veacul viitor, în care trebuie să ne deprindem de-aici. Dar să nu ţinem postul într-un înţeles îngust. Căci sunt unii care cred că a nu mânca carne, şi cele asemenea, ar fi tocmai de ajuns ca să se cheme că ai postit. Nu mănânci carne de porc, dar carne de om mănânci: clevetind, muşcând cu gura, osândind cu vorba şi ucigând cu gândul.
 

„În lucrarea părintelui Arsenie" avem şi cazuri de vindecări miraculoase. A vindecat un orb pe care mai întâi l-a spovedit şi l-a împărtăşit şi apoi i-a zis să iasă din biserică. Cei prezenţi au zis să-l ajute, fiind orb, dar părintele i-a oprit, zicându-le să-l lase să meargă singur. Ajungând la uşă, bolnavul a zis: „Măi fraţilor, eu văd”. În acel moment i-a revenit vederea pentru toată viaţa.

Un om paralizat la pat a fost dus cu căruţa la mănăstire şi părintele i-a zis să coboare din căruţă. El a coborât şi de atunci a mers normal.
Părintele ortodox Arsenie Boca ar fi vindecat un copil olog pe loc. Mărturisirea a fost făcută publică de preotul hunedorean Oprea Crăciun, din Cinciş: 

„În anii ’50, un sătean din Cinciş, Ionică Morar, a fost de faţă la o vindecare miraculoasă. Când părintele Arsenie a ieşit din biserica Mănăstirii Prislop, toţi oamenii care stăteau jos pe pajişte, lângă izvor, s-au ridicat în picioare să-i sărute mâna părintelui. Doar un copil a rămas jos. Unchiul copilului i-a zis părintelui să-l ierte pe copil că nu s-a ridicat, deoarece acesta nu poate, niciodată nu şi-a putut folosi picioarele. „Ba poate!” a zis părintele şi a întins mâna copilului. Copilul a prins cu mâna un deget al părintelui şi s-a ridicat în picioare. De atunci nu a mai avut nimic şi a putut să meargă”, avea să noteze preotul în lucrarea „Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca”.