10:02 PM Părintele Arsenie Papacioc - Despre armonia căsătoriei | |
În cazul divorţurilor, oamenii au greşit când s-au căsătorit. Dar Biserica acceptă divorţul, ca să nu se strice armonia în viaţă. Ca să se evite desfrânarea, Biserica a îngăduit căsătoria a doua şi a treia. Dacă s-a măritat în grabă, pentru că băiatul are cravată frumoasă, pentru că are marcă de maşină nu ştiu de care… Tinerii să nu se grăbească la o căsătorie numaidecât din motive materiale. Văd că mai mult femeile sunt înşelate de bărbaţi... La Casa Regală, atunci când trăia Regina Maria, s-a întâmplat că un soldat din gardă a poftit la frumuseţea ei. N-a avut de lucru şi-i mărturiseşte acest gând şi prietenului său tot din gardă. Acesta se duce şi-l spune reginei. Atunci regina l-a chemat şi l-a întrebat: ‒ Ai nevastă? ‒ Am, să trăiţi, Majestate! Atunci regina i-a poruncit majordomului: ‒ Adu două pahare cu apă! Vine majordomul cu paharele şi le pune pe masă. Şi regina îi spune soldatului respectiv: ‒ Uită-te bine la aceste două pahare. Cum e paharul acesta, la fel e şi celălalt! Cum e nevasta ta, aşa sunt şi eu! Nu mă pofti, că nu-ţi dau nimic în plus faţă de nevasta ta! ‒ Să trăiţi, Majestate! Deci, frumuseţea este la acea femeie pe care o iubeşte bărbatul, cu care s-a cununat. O altă femeie care-l încântă, nu-i dă nimic în plus din punct de vedere fiziologic faţă de ce-i oferă soţia lui. Doar că este altă inimă, altă educaţie, alt angajament, altă prezenţă… Femeia, toate aceste daruri frumoase le risipeşte atunci când ia de bărbat un soţ nătâng. Când aflu că şi-a bătut soţia, mă supăr foarte rău! Părintele Arsenie Papacioc Extras din ”Despre armonia căsătoriei”, ediţie îngrijită de Ierom. Benedict Stancu, Ed. Elena, Constanţa, 2013, pag. 43-45 | |
|
Alte articole
Măi, să nu uităm că suntem ortodocși, să nu uităm că suntem botezați și că avem o datorie... |
Smerenia este fundamentul; omul mândru nu este capabil să facă bine nimănui |
Sfatul meu e ca toți românii ortodocși să se spovedească de păcate și să se împărtășească cu Trupul Lui Hristos |
Părintele Pimen Vlad din Muntele Athos - Toată lumea vorbește de dragoste și toată lumea suferă de singurătate |
Părintele Calistrat Chifan - TREPTELE NEVOINȚEI |
Total comentarii : 0 | |