Smerenia este stare sufletească prin care omul se aseamănă cu Dumnezeu.
Smerenia este starea interioară care ține de bunătate, omenie, este o înzestrare și un dar dobândit în urma unei trăiri de mare finețe duhovnicească, de trăire autentică și un delicat comportament personal față de tot ce este în jurul nostru.
Un om care este smerit nu o să jignească, nu o să certe, nu o să mustre prea aspru, un om care este smerit nu va face rău celuilalt sau orice act consimțit care să lezeze pe aproapele. Lângă smerenie întotdeauna stă cealaltă sora a ei, bunătatea sufletească.
Întotdeauna smereniei urmează: buna-dispoziție, dărnicia, omenia, dragostea de a face bine și de a sări în ajutor oricui, este un semnal al asemănării cu Hristos.
Un om dacă nu are niciodată astfel de țel al smereniei sădit în el, nu va putea face fapte bune.

Stresul nu este decât o stare drăcească de agitație a minții, atunci când nu lucrează rugăciunea, fără de care omul înnebunește de stres: 
Noi ne îmbătăm cu apă rece, ne facem sisteme de gândire, ne facem iluzii false, noi ne punem targheturi mai înalte decât putem duce problemele de viață.
- Bisericile sunt SPITALE PENTRU SUFLET, dacă ne rugăm când este nevoie.

Dacă trăim fără viață în noi, fără rugăciune și fără fapte duhovnicești, atunci nu avem viață în noi, suntem morți sufletește.

(Părintele Calistrat Chifan)