În primul rând, cinsteşte-L pe Dumnezeu, iar apoi pe soţul tău - lumina ochilor vie­ţii tale. Doar pe el să-l iubeşti, numai lui să-i ve­seleşti inima – şi asta cu atât mai mult cu cât el nutreşte faţă de tine dragostea cea mai gingaşă. 

Dacă te-ai născut femeie, nu-ţi însuşi însemnătățile care sunt din fire ale bărbatului; nu te mândri cu neamul, nu te îngâmfa nici cu hainele, nici cu înţelepciunea. Înţelepciunea ta este să te su­pui legilor cununiei, fiindcă legătura căsătoriei face ca toate ale soţului să fie şi ale soţiei.

Când soţul tău este supărat, nu te împotrivi vrerii lui, iar când este obosit, ajută-l cu vorbe gingaşe şi cu sfaturi bune. Nici îmblânzitorul de lei nu îmblânzeşte cu sila fiara înfuriată, ci o po­toleşte netezind-o cu mâna şi spunându-i cuvin­te blânde. Oricât ai fi de înfuriată, nu-ți mustra niciodată soţul pentru o pagubă suferită, fiindcă el însuşi este pentru tine cea mai bună agoniseală. Nu-l mustra nici atunci când o treabă care i-a început bine sfârşeşte prost. Aceasta ar fi o nedrep­tate, pentru că, din viclenia diavolului, adeseori nici întreprinderile înţelepte nu-şi ating scopul.

Dacă soţul tău nu vede pe cineva cu ochi buni, nu-l lăuda pe acela cu gând ascuns, ca să-l ră­neşti cu vorba pe soţ fără să se bage de seamă. Soţii nobili şi soţiile nobile se cuvine să aibă simplitatea inimii.

Să împărtăşeşti toate bucuriile şi necazurile soţului tău. Şi grijile să vă fie de obşte, fiindcă aşa va creşte casa voastră. Să fie loc şi pentru sfa­tul tău, dar ultimul cuvânt trebuie să fie întotdeauna al soţului.

Când soţul tău este necăjit, mâhneşte-te şi tu îm­preună cu el o vreme, însă nu după multă vreme, înseninându-ţi faţa, risipeşte-i întristarea din gân­duri, fiindcă pentru soţul mâhnit limanul cel mai de nădejde este soţia lui. 

(Sfântul ierarh Ioan Gură de Aur)