Înainte, pe când încă nu se știa puterea celor 40 de Liturghii, lumea făcea pentru cei răposați câte 20, alții câte 30 de Liturghii. Dar s-a descoperit că sunt mai puternice 40 de Liturghii decât 30. Și cum a fost?
 

Un preot bătrân dintr-un sat, avea peste 80 de ani. El, săracul, nu mai putea sluji. A măritat o fată a lui, iar ginerele rămăsese în locul lui la parohie. Poporul avea evlavie la preotul bătrân, dacă l-a cunoscut, pentru că pe atâția i-a botezat și i-a și cununat, și pe alții i-a și înmormântat; îl știau drept părintele satului, că era de mult timp acolo. Oamenii aveau evlavie la bătrân, se mai duceau la spovedit, la citit, să le mai spună un cuvânt, și tânărul era bucuros că bătrânul mai poate face ceva, de-l ajuta pe el.
Dar pe preotul bătrân îl dureau picioarele, căci era bolnav de reumatism. Acum, la bătrânețe, reumatismul își arăta puterea pe măsură ce slăbește omul tot mai tare și i se umflaseră picioarele.
Acolo, în satul acela era un feredeu, o baie, care avea apă sărată, ce făcea bine la reumatism, la diferite boli. Baia aceasta era într-o grădină mare, cu o livadă frumoasă și preotul, ducându-se acolo să facă baie, se ducea cu nădejdea în Dumnezeu că așa-i datoria preotului și a călugărului și a creștinului când călătorește, mai ales singur, să zică rugăciuni pe drum. Zicea rugăciuni de acasă până ajungea în grădină.
Când ajungea acolo în grădină, întâlnea un tânăr plângând și văitându-se foarte tare, dar care nu vorbea. Și mergea tânărul acesta cu preotul la baie și arăta multă dragoste să-l ajute pe preot. Preotul bătrân, cât stătea în baie zicea rugăciuni, că el știa rugăciuni multe pe de rost. Când ieșea din baie, tânărul acela iar venea plângând. Plângea într-una, ștergea picioarele preotului, îl încălța, îi dădea haina și-l petrecea plângând.
Acuma bietul preot, văzând pe tânărul acesta că plânge, îl întreabă: “Tinere, de ce plângi?” Iar el nu grăia nimic. Atunci, preotul s-a gândit să-i dea bani. Dar acela plângea și n-a vrut să primească banii. De câte ori venea preotul, găsea pe tânărul ăsta care ieșea de undeva din livadă, că era livada deasă cu pomi, plângând tare, și mergea cu el la baie și îl ajuta pană ieșea preotul din grădină, iar el rămânea în grădina aceea.
Atunci, ce s-a gândit preotul? A pus niște prescuri și o sticlă de vin curat într-un șervet frumos și a zis: “Eu am să-i dau prescurile acestea și o sticlă de vin, poate acestea le va primi, că tare mult bine îmi face omul acesta”. Când a ajuns preotul, l-a întâlnit iar plângând. A mers la baie, acela iar l-a ajutat, și când să iasă pe poartă, preotul zice:
– Ia legătura asta cu prescuri și o sticlă de vin, să le mănânci, că le-am blagoslovit eu. Atunci a vorbit tânărul acela:
– Oh, părinte, oh! Dacă ai ști cine sunt eu, nu mi-ai da prescuri să mănânc. Vai și amar de mine! Și atunci s-a speriat preotul:
– Dar cine ești tu, fiule? De ce n-ai vorbit până acum, că de atâtea ori am venit eu în grădina asta și tare mult m-ai ajutat?
– Oh, părinte sfinte, dacă ai sta sfinția ta în grădina asta și în baia asta toată viața, mare bine mi-ai face mie!
– Dar de ce?
– Că numai sfinția ta când vii în grădina asta și cât stai în baie zici rugăciuni, și numai atât pot sta și eu în gradina asta a mea.
Bătrânul, când făcea baie, se ruga și zicea: “Doamne, pomenește și iartă păcatele aceluia care a făcut baia aceasta”, fiindcă era gratuită și avea toate cele de nevoie.
– Dar unde ești tu?
– Eu sunt în iad!
– Dar cine ești tu?
– Eu sunt proprietarul acestei grădini. Grădina aceasta cu pomi a fost a mea și baia aceasta am zidit-o pe cheltuiala mea și am lăsat-o în folosul comunei, dar am murit în floarea vârstei, cu păcate grele și m-am dus în iad. M-am mărturisit eu, dar degeaba, că n-am avut vreme când face canon. Și iată, părinte sfinte, sunt 80 de ani de când mă muncesc în iad. Și când intri tu, părinte sfinte, în grădina asta și te rogi, îngerul Domnului vine și mă scoate din foc. Și toți care stau în baie, numai răutăți fac, și nu se gândesc la Dumnezeu. Iar dumneata și când stai în baie și când intri în grădină, intri cu rugăciunea. Asta dreptate mi-a făcut Dumnezeu, că trimite pe îngerul Domnului și mă ia din foc, “cât va sta preotul în baie și în grădină, pentru rugăciunile lui, fiindcă se folosește și preotul, tu să stai în grădina ta”. De aceea am spus, părinte sfinte, dacă ai sta mata în grădina asta până la sfârșitul vieții, atâta stau eu afară din iad. Cum pleci mata, mă răpește îngerul Domnului și mă duce înapoi la munci.
Și s-a speriat preotul, și a întrebat:
– Cum te cheamă, frate?
– Ioan mă cheamă.
– Da? Frate Ioane, și cum pot eu să te ajut?
– O, părinte, mare putere au preoții de la Dumnezeu! Multe suflete scot preoții din iad.
– Dar cu ce?
– Dacă vrei, părinte sfinte, nu-mi da prescuri să mănânc, că eu sunt duh, eu mă arăt ție așa, dar eu nu-s cu tot cu trupul aici. Eu nu pot mânca și bea acuma. Dacă vrei, ia prescurile și vinul și să faci pentru mine, părinte sfinte, 40 de Liturghii să mă scoți din foc, că dacă mă ajuți, mare plată ai să ai în Ziua Judecații, în ziua cea mare.
Și cum a zis așa, cum era cu preotul de vorbă în grădină, n-a mai văzut nimic preotul. I-au țiuit preotului urechile, s-a speriat, a rămas în grădină și a început a plânge: “Doamne, Doamne, cum mi-ai adus un suflet din iad ca să vorbească cu mine și să-mi arate puterea celor 40 de Liturghii!” Până atunci se făceau 30 de Liturghii, cum am spus.
Atunci preotul a venit acasă plângând și l-au văzut ginerele și fiica sa, și l-au întrebat:
– Ce ai, tată, ca ești mâhnit? știi, omul se cunoaște...
– Dragul tatii, ce să am? Sunt supărat. Mă cam dor picioarele; de-acum văd că mi se apropie sfârșitul meu. Uite, măi băiete, ce vreau să fac. Eu, fiindcă am fost preot 60 de ani în comuna asta, vreau să mă duc pregătit din lumea asta. Să-mi dai voie să slujesc 40 de zile Sfânta Liturghie.
– Cine?
– Eu.
– N-ai să poți, tată! Vezi, mata de-abia te duci.
– Cum va vrea Dumnezeu. El a vrut să slujească; să se ostenească el. Și atunci s-au minunat.
– Daca ai să poți, tată! Am să te mai ajut și eu. Dar dacă poți mata, noi te lăsăm să faci.
– Dar nu așa cum slujiți voi, numai duminica și în sărbători, eu fac ca la mănăstiri. Dar nu le-a spus taina ce a grăit acela și ce-a văzut în grădină.
Și s-a apucat preotul, s-a pregătit, s-a schimbat, s-a spălat, s-a mărturisit la cel tânăr, că nu poate sluji până nu se mărturisește. Și s-au minunat oamenii în satul acela: “Ați auzit o veste? Preotul cel bătrân a zis că înainte de moarte vrea să facă 40 de zile slujbă”.
Și trăgeau clopotul la biserică în fiecare zi dascălul și cântărețul. Oamenii, când auzeau, ziceau: “Hai, măi, că slujește preotul bătrân! Asta-i o minune mare!” Dar se minunau toți cât de ușor făcea slujba. Toată rânduiala, și în fiecare zi Liturghie, că el dacă se împărtășea cu Preacuratele Taine în fiecare zi, Sfintele îl întăreau. Sfintele Taine sunt și pentru întărirea trupului, iar preotul slujitor se împartășește în fiecare zi când slujește, și se minunau toți: “Preotul cel bătrân a întinerit! Hai să-l vedeți cum slujește, și la urmă ține predica și face panahida și toate”. Și oamenii, bucuria lor că a început preotul în fiecare zi să slujească. Așa se slujea înainte în sat.
Și atunci a slujit preotul acesta bătrân vreo 20 de zile. La 20 de zile, săracul a venit de la biserică foarte obosit. Și s-a dus în cămara lui: “Eu mă odihnesc oleacă. Voi mânca când m-oi scula. Acum nu mi-e foame. M-am împărtășit cu Sfintele Taine”. Și preotul bătrân cum era încălțat cu ciubotele, a pus capul să se odihnească, și nici n-a adormit bine și vede un râu mare de foc, de n-avea margine lățimea lui. O mare de flăcări, și auzea fel de fel de vaiete și țipete și scrâșniri din dinți și răcnete de disperare și vedea cum ard oamenii și cum îi întorc dracii cu furci în flăcări, și cât de mare e chinul. Și s-a speriat preotul. Când aproape de malul acelui râu de foc, iaca vede pe Ioan al lui. Jumătate era ieșit din flăcări, și a început a striga, bătând din palme: “Părinte, părinte, nu mă lăsa! Eu sunt Ioan din gradină! Iată cu Sfintele tale Liturghii, jumătate am ieșit din foc...” El făcuse jumătate din slujbe. “Nu mă lăsa, părinte sfinte, fă înainte și mă scoate, că mare plată ai să ai în ziua judecații!” și preotul s-a trezit și n-a mai văzut râul de foc, și s-a speriat. S-a sculat, și mai tare s-a îmbărbătat. “Chiar de-oi muri, dar mai fac 20 de Liturghii”, a zis bătrânul.
A întinerit. Nici nu simțea că-i bătrân. “Ia uite, domnule, ce putere la el!” Vezi, omul când ia contact cu lumea de dincolo, cât curaj are? Și a făcut bătrânul încă 20 de slujbe; 20 de Sfinte Liturghii, și se minunau oamenii: “Măi, să-l întărească Dumnezeu pe părintele nostru, săracul! La 80 și atâția de ani face zi de zi!” Aici se vede și credința! Credința îl întărește pe om. Și a făcut încă 20 de liturghii. Și când a ajuns la 40 de zile, la ultima Liturghie, pe când era cu Sfântul Potir în mână și cu Sfânta Linguriță ca să consume Sfintele, după ce s-au împărtășit credincioșii, preotul vede deodată intrând în sfântul altar un vultur frumos, cu pene în mii și mii de culori. Lumea plecase din biserică, pentru că se dăduse anafura. Paracliserul era prin biserică, și preotul a strigat:
– Măi, Vasile, ia vino repede încoace! Când a intrat paracliserul și a văzut vulturul așa de frumos, grozav s-a minunat. A căzut cu fața la pământ și a zis:
– Vai, părinte, de unde-i pasarea asta așa de frumoasă? N-am mai văzut o așa pasăre! Și atunci vulturul a început a vorbi:
– Părinte sfinte, eu sunt Ioan. Iată, cu Sfintele și dumnezeieștile tale Liturghii, 40 de Liturghii, m-ai scos din munca iadului. Eu zbor și mă duc la Raiul desfătării, și să-ți dea ție Dumnezeu plata în Ziua cea mare a Judecății, că ai scos un suflet din muncile iadului. Să știi aceasta, că prin mâinile preoților și prin Sfânta Liturghie multe mii și mii de suflete în fiecare zi ies din iad, cum am ieșit si eu. Deci mare este puterea Sfintei Liturghii, dar de acum înainte să nu mai faci 30 de Liturghii, ci 40 de Liturghii. Și zicând aceasta, nu l-a mai văzut. Și apoi preotul le-a spus:
– Iată azi am terminat 40 de Liturghii. De acum să vă spun taina de ce am slujit. Și le-a spus la ai lui și au scris, că avem în prolog scris. “Scrieți istoria asta, că am văzut-o cu ochii și am auzit-o cu urechile. Iată cum s-a întâmplat cu mine … “ Le-a spus de când mergea la baie. Si n-a mai făcut preotul baie la picioare pe urmă, l-a întărit Sfântul Duh. Și a mai trăit preotul trei ani de zile și după trei ani s-a dus la Domnul.
Și s-a făcut întâmplarea aceasta în Constantinopol, pe timpul împăratului grecesc Heraclie, împărat foarte credincios, acela ce a scos Sfânta Cruce de la Ierusalim, care a fost robită de perși. Și v-am spus aceasta ca să cunoașteți puterea celor 40 de Liturghii.
 

La Liturghie pune și unul sau doi săraci, sau o văduvă pe care nu are cine o pomeni și a murit săracă. Este mare pomană! Asta se cheamă milostenie duhovnicească. Este mai mare decât aceea când îi dai o haină sau mâncare omului, că-l ajuți dincolo, în veșnicie.
Pomenește, Doamne, pe toți cei adormiți din neamurile noastre! Amin!

(Părintele arhimandrit Ilie Cleopa)