Părintele Cleopa obişnuia să-i primească în chilia mănăstirii din Neamţ pe toţi care îl căutau pentru a afla o vorbă de duh, renumele său ducându-se repede în Moldova, apoi în toată ţara.  

Una dintre temele pe care părintele Cleopa le-a interpretat a fost cea a treptelor mâniei, preluată din scrierile Sfântului Ioan Scărarul. 

„Mânia se împarte în trei feluri; este mânia numită pe greceşte "holos", care înseamnă «repede», când omul se mânie repede şi tot repede îi trece. Asta nu-i mânie periculoasă. Este ceea ce spune Duhul Sfânt în Psaltire: "Mâniaţi-vă şi nu greşiţi“, spune Ilie Cleopa.  

Duhovnicul spune că "holos" este o mânie firească, chiar dumnezeiască, deoarece este sădită în sufletul omului.    

„A greşit o dată, a cerut iertare, se împacă. Inima omului este împărţită în trei părţi: partea mânioasă, partea raţională şi partea poftitoare. Această mânie este dumnezeiască, căci din fire este sădită în sufletul omului, să se mânie asupra păcatului“.

Catos, a doua treaptă a mâniei, sau pizma. 

A doua treaptă a mâniei este numită de Cleopa catos, sau pizmă, în limba română.    „Acesta-i un şarpe rău. Acesta când a muşcat inima noastră, nu numai că ne mâniem, dar ţinem mânie câte o săptămână, două, pe cel care ne-a făcut rău. Aceasta-i grea“, spune părintele Cleopa despre al doilea grad al mâniei omeneşti.  

Pentru a înţelege mai bine ce înseamnă acest fel de mânie, duhovnicul de la Sihăstria oferă câteva exemple, dar şi soluţia de a depăşi această stare.  

„Când omul ţine mânie şi gândește: «Lasă că-i răstorn eu planul la acela; lasă că am să-i zic eu; lasă că am să i-o fac eu», şi când vei vedea acestea în mintea ta, să ştii că ai trecut în treapta a doua a mâniei. Te-a muşcat mai mare balaur de inimă. Şi să te duci să ceri iertare, să te împaci cu fratele, zicând: «Iartă-mă, soţule; iartă-mă, soţie!», că dacă nu trece această mânie, nu putem zice Tatăl nostru“, a explicat părintele.  

De altfel, Ilie Cleopa spune că în nici un fel de mânie nu putem spune rugăciunea "Tatăl nostru" şi că e bine să nu treacă ziua fără să ne treacă astfel de supărări:

„Apostolul spune: "Soarele să nu apună întru mânia voastră, iar cel ce a trecut în al doilea grad de mânie, nu numai soarele îl apucă cu mânia, îl apucă şi două, trei zile, şi o săptămână şi o lună“.  

Zavistia, mânia care zace în sufletul omului  

A treia treaptă a mâniei, cea mai grea, spune duhovnicul de la Sihăstria, este denumită zacos, adică zavistia. Într-o traducere făcută de părintele Cleopa, zacos înseamnă că mânia zace mult în sufletul omului.  

„Asta-i mai rea decât dracul. Este un drac mai rău decât toţi dracii, zavistia. Să ne ferească Dumnezeu de asemenea mânie! Dar de ce se cheamă zacos? Fiindcă zace mult în inima omului. Omul când a ajuns în treapta a treia a mâniei, nu ţine mânie numai două-trei zile sau o săptămână, ci ani de zile“, atrage atenţia Cleopa.    

Duhovnicul spune că au fost oameni bolnavi de zavistie, care nici la moartea lor nu au avut puterea să-şi ierte fratele.    

„Uite, cutare a murit, şi pe patul de moarte i-a cerut iertare fata sau nepoata şi n-a vrut s-o ierte. Să ferească Dumnezeu! Acesta-i balaurul zacos sau zavistia, şi de acesta arată dumnezeiescul Ioan Gură de Aur că-i mai rău decât satana, în Cuvânt la Saul şi la David“  

Ilie Cleopa explică faptul că atunci când omul se tulbură de zavistie, fierea varsă venin în jurul inimii, partea cuvântătoare a sufletului fiind în inimă.    

„Atunci se întunecă raţiunea şi creierul şi partea sentimentală a sufletului omului şi degeaba îi spui că aici este alb, că el vede negru. Nu mai vede bine, fiindcă i s-a întunecat mintea şi inima de zavistie“.  

Părintele Cleopa insistă că această a treia formă de mânie este mai rea decât toate.    „Numai diavolul este zavistnic şi are zavistie de la începutul lumii asupra oamenilor şi asupra Lui Dumnezeu, dar a omului, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, este mai rea decât dracii. Să ne ferească Dumnezeu, că zavistia este un drac care persistă în inima omului şi dacă omul nu se mărturiseşte şi nu se roagă Lui Dumnezeu să-l izgonească, sunt mulţi care nici pe patul morţii nu vor să ierte pe cel ce le-a greşit. Să ne păzească Dumnezeu de tot felul de mânie, dar mai ales de mânia zacos“, încheie expunerea temei părintele de la Sihăstria.

De obicei, când este vorba de sine, omul îşi strică întotdeauna cântarul, adică măsura; îşi face lui mai multă dreptate, îşi alege partea cea mai bună, cea mai mare, cea mai frumoasă: plânge pentru sine mai mult decât pentru altul şi se bucură de sine mai mult decât pentru altul. Hristos, însă, a răstignit pe cruce iubirea de sine, dându-Şi viaţa pentru noi.