-Părinte, se spune că vin vremuri grele. Ce putem face?

-Tata-i la cârmă! Voi nu auziți ce spune Proorocul David în Psalmul 32? "Domnul risipește sfaturile neamurilor, leapădă gândurile popoarelor și defaimă sfatul boierilor. Iar sfatul Domnului rămâne în veac și gândurile inimii Lui, din neam în neam."

Nu vă tulburați și nu vă temeți, că nu va fi cum vor ei!

Ehei, câte vor ei să facă! Voi nu vă temeți! Rugați-vă și faceți Sfânta Cruce cu credință și fug toți dracii!

(Arhimandrit Cleopa Ilie, „Îndrumări duhovnicești...”, Edit. Teognost, Cluj-Napoca, 2004, pag. 354)

*M-am pomenit astă vară cu un grup de teologi catolici de prin Franța. Și discutând noi așa, m-au întrebat despre treptele rugăciunii și despre energiile necreate ale Duhului Sfânt.

După ce le-am vorbit de treptele rugăciunii, am trecut la energiile necreate. Și m-au întrebat:

- În ce constă, părinte, energiile necreate?

- Fiți atenți! După Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin: "Dumnezeu este totul întru toate și întru nimenea nimic".

- Cum este asta, părinte?

- De acum gândiți-vă voi.

- Ori este totul întru toate, ori în nimeni nu-i nimic. Că dacă în nimeni nu-i nimic, cum este totul întru toate?

- Atâția teologi ați venit la moș Costache. Cine v-a adus aici? Arătați-mi voi de aici drumul și cum este totul întru toate și întru nimenea nimic? Sunteți atâția teologi! Un prost aruncă o piatră într-o baltă, și nu pot s-o scoată o mie de destepți. Voi s-o scoateți... Nu s-au priceput.

Și le-am dat a doua temă pentru a deschide ușa discuției, cu teologia energiilor necreate. "Dumnezeu din toate tuturor se cunoaște și din nimic nimănui".

- Și asta-i încuiată din amândouă părțile! au zis ei.

- Treaba voastră, dacă vreți să discutăm lucruri așa de înalte!

Au stat și s-au gândit:

- Cum vine asta, măi? "Tuturor din toate se cunoaște si din nimic nimănui" și iarăși: "Dumnezeu este totul întru toate și în nimeni nu-i nimic". Se uitau unul la altul.

- Măi fraților, eu nu știu carte. Vorbesc și eu ce știu. Mie mi-a dat mila Lui Dumnezeu memorie, să țin minte prin câte cărți am trecut. Dar, fiindcă ați venit atâția teologi, ce să vă fac? Cu două doctorate, cu trei, mămucuță, ce era aici!

De abia acum v-am dat cheia. Să descuiem cuvântul. V-am spus că "Dumnezeu este totul întru toate și în nimeni nu-i nimic". Hai să pornim de aici. Aici este o taină mare. Care?

Trebuia să le explic cum, pentru că lor li-i ciudă că n-au energiile necreate ale Duhului Sfânt. Că a fost discuția cea mare cu Varlaam si Achindin, în secolul XIV, cu problema isihastă, pentru că nu se pot descurca în cele mai grele probleme ale teologiei fără acestea.

Uite cum este: În lumea minerală, adică lumea care n-are viață ca: soarele, luna, stelele, pământul, pietrele și tot ce există ca lume minerală, Dumnezeu este totul întru toate ca și Creator, că El le-a făcut cu una din energiile Sale, cu puterea Sa cea atotlucrătoare, și întru nimenea nimic după ființă, că de ființa Lui nu se atinge lumea minerală.

Toate le-a creat prin cuvânt: El a zis și s-au făcut; El a poruncit și s-au zidit. Dar nu se atinge de ființa Lui, puterea Sa cea creatoare. Așa-i totul întru toate ca și Creator al lumii văzute si nesimțitoare, și întru nimenea nimic după ființă. De ființa Lui nici heruvimii nu se ating, nici serafimii. Ființa Lui Dumnezeu este inaccesibilă minților raționale din cer și de pe pământ.

În lumea vegetală, adică tot ce-i verde sub cer: păduri, codri, munți, dumbrăvi, câmpii, văi, dealuri, grădini, recolte; tot, tot, tot ce este, care crește și scade și înverzește, Dumnezeu este totul întru toate ca dătător de suflete fără de simtiri, viată a firii, si întru nimenea nimic după fiintă.

- Asta cum este?

- Iată cum este: Copacul care îl vezi că creste, iarba, florile si toate plantele, toate cresc si scad, deci au viată, dar au suflete fără de simtiri. Cum fără de simtiri? Eu iau toporul si tai copacul. Îl doare? Nu-l doare, că n-are suflet cu simtire. Eu iau o coasă si cosesc iarba de aici. O doare? N-o doare. Dar are viată? Are, căci creste si scade. Ele au suflete fără de simtiri, sau viata firii, cu o numesc Sfintii Părinti. Toate câte cresc si scad au viata firii, dar suflete fără de simtiri, că nu au durere.

Deci Dumnezeu, în lumea vegetală, este dătă-tor de suflete fără de simtiri, cu energia puterii Sale cea atotlucrătoare, dar nu se atinge de fiinta Lui nimic, că întru nimenea nu-i nimic după fiintă.

În lumea animalelor, tot ce-i dobitoc, adică animal sau fiare din pădure, târâtoare, serpi, toti pestii din apă, toate păsările cerului, toate albinele, mustele, tântarii si furnicile, tot ce există viu sub cer, Dumnezeu este Atotcreator al lor si le-a dat suflete cu simtiri, dar fără de minte.

Le-a dat Dumnezeu suflete cu simtiri, că un miel dacă îl tai, îl doare, un vitel sau o pasăre si toate fiarele din lume, toate târâtoarele si toti pestii au viată, au suflete cu simtiri, dar fără de minte.

Atunci a făcut comentar unul bătrân:

- Aici parcă ar fi ceva de vorbit.

- Da. Vorbiti, că de aceea ati venit aici!

- Ati spus dobitoacele, păsările, toate vietuitoa-rele din apă, din aer si de pe uscat au suflete cu simtiri, dar fără de minte. Dar Isaia zice asa: Cunoscut-a boul pe cel ce l-a dobândit pe el si asinul ieslea domnului său, iar Israel nu M-a cunoscut pe Mine. Si apoi si papagalul, când vorbesti, vorbeste după tine; câinele este foarte destept, iar calul are o inteligentă nemaiîntâlnită. Si iarăsi zice Scriptura: Cunoscut-a rândunica si turturica vremea ei sub soare - când să plece si când să vină -, iar Israel nu M-a cunoscut pe Mine.

- Si ce zici cu asta?

- Vezi? Aici ar da de înteles că au si ele un fel de minte: câinele, papagalul, calul, delfinul, turturica si rândunica si boul si asinul si celelalte târâtoare.

- Dacă ziceti aceasta, huliti pe Dumnezeu si vă împotriviti Duhului Sfânt!

Se uitau toti unii la altii.

- Când auzim pe Duhul Sfânt că ne spune clar: Si omul în cinste fiind, n-a priceput. Alăturatu-s-a cu dobitoacele cele fără de minte... Si dacă Duhul Sfânt spune că sunt fără de minte, de unde spui dumneata că au minte? Cui te împotrivesti? Mie? Dumnezeu a spus că dobitoacele n-au minte.

- Dar ce au, părinte?

- Stai că-ti spun ce au! Sfântul Efrem Sirul, când vorbeste de cele zece puteri ale omului - cinci în partea văzută, cele cinci simtiri: văzul, auzul, mirosul, gustul si pipăitul, de care se serveste trupul, si cinci puteri nevăzute ale sufletului: mintea, gândul care izvorăste din minte, ca raza din soare, cugeta-rea, alegerea si hotărârea -, vorbeste si de a unsprezecea putere a omului, care este instinctul sau priceperea firească.

Această putere, a unsprezecea, care nu face parte din minte, ci din instinct, a dat-o Dumnezeu la toate vietuitoarele de sub cer si din ape, si din aer si de pe pământ, ca să-si întretină viata, să se păzească de dusmanii lor, să stie la ce vreme să vină si să plece.

Aceasta-i pricepere firească. Si calul si câinele si papagalul si măgarul si boul si oricare vezi că au pricepere, aceasta nu-i minte, este a unsprezecea putere a mintii omului: priceperea firească sau instinctul, prin care ele stiu să-si apere viata, cunosc pe stăpânii lor, stiu să se păzească de primejdii, stiu să se hrănească, stiu să se ferească. Aceasta le-a dat Dumnezeu si lor pentru viata de aici, dar nu-i minte, este pricepere firească. Dacă vom zice că-i minte, cădem în cealaltă extremă, împotriva Duhului Sfânt.

Le-am arătat acestea după Sfintii Părinti. Deci acestea toate au suflete cu simtiri, au instinct, price-pere firească, dar nu au minte, si de aceea nici nu se ating de fiinta lui Dumnezeu. Dumnezeu este totul întru toate ca dătător de suflete cu simtiri, însă fără de minte, dar în nimeni nu-i nimic, că de fiinta Lui nu se atinge.

Apoi am trecut la om. Când am ajuns la om, am vorbit cele trei cuvinte ale Marelui Vasile din Hexaimeron, despre facerea omului.

Omul este sâmburele universului. În om sunt adunate cele patru lumi: lumea minerală, lumea vegetală, lumea duhurilor si, mai presus de lumea duhurilor, icoana Sfintei Treimi, dumnezeirea.

Dumnezeu este totul întru toate în om, si în nimeni nu-i nimic, la fel ca si în celelalte zidiri. Pe om l-a făcut suflet cuvântător. Are minte, are vointă, are imaginatie, are mânie, are poftă, are alegere, are discernământ, are hotărâre, are voie liberă. Toate puterile pe care le arată Sfântul Ioan Damaschin în Dogmatică.

Da. Dumnezeu este totul întru toate si în om, dar nimic nu este în om din fiinta lui Dumnezeu. Omul se face fiu, dar nu după fiintă ca Hristos, ci după dar. Are darul punerii de fii în baia nasterii de a doua si a înnoirii Duhului Sfânt. Prin botez am căpătat darul punerii de fiii si ne-am făcut fiii lui Dumnezeu după dar.

Omului i-a dat suflet cu simtiri, i-a dat si pricepere, i-a dat si minte si l-a făcut si dumnezeu, dar nu după fiintă, ci după dar, căci spune la psalmi: Eu am zis: Dumnezei sunteti si toti fii ai Celui Preaînalt (89, 6). Si Apostolul Pavel zice: Ati luat darul punerii de fii si al înfierii în baia nasterii de-a doua si al înnoirii Duhului Sfânt în Botez.

Deci omul se împărtăseste si de minte si de pricepere si de cele zece puteri si de viată si de toate. Dar de fiinta lui Dumnezeu nu se atinge, că este fiul lui Dumnezeu după dar, nu după fiintă. Si asa, în felul acesta, si în lumea oamenilor, a întregilor popoare, Dumnezeu este totul întru toate ca dătător de suflete cu simtiri, dătător de minte, de imaginatie, de memorie, de toate puterile sufletului, dar în nimenea nimic, după fiintă. Că de fiinta lui nu se ating nici heruvimii.

Băteau toti din palme! Era o răpăială aici! Mă chiorau cu blițurile acelea!