În fiecare zi strigam la Dumnezeu: „Doamne, uşurează suferinţa!”

Şi în loc de răspuns, de uşurarea suferinţei, aveam o suferinţă şi mai mare. Aşa ani de zile. Şi vedeam că toţi mureau în jurul nostru şi ne gândeam că mâine murim şi noi. Dar am ieşit afară...
Problema suferinţei şi a sensului ei, să zicem că Biserica o rezolvă. Spunem: „Domnule, suferinţa e de la Dumnezeu”, şi o acceptă. Este mult mai uşor să spui decât să suferi. Am ieşit afară, am trecut în Occident, am mers pe la biserici, am vorbit despre ce s-a întâmplat în închisoare şi pe urmă m-am întrebat:
„De ce suferinţă? De ce suferinţă? De ce suferinţă? Ce păcate a făcut poporul român sau rus ca să aibă o suferinţă aşa de atroce? În timp ce noi, în Occident, în America, trăim în belşug, avem viaţă bună, suntem păcătoşi, practicăm pervesiuni şi trăim fericiţi. Ce s-a întâmplat? De ce? Ce păcate a făcut poporul român?” Era întrebarea pentru mine.
Într-o mănăstire din Elveţia am găsit o cărticică cu citate din diverşi autori. Şi am găsit şi un citat din Paul Claudel, care pentru mine a fost o revelaţie. Paul Claudel spune aşa:
„Dumnezeu n-a venit în lume ca să pună capăt suferinţei umane. El n-a venit în lume nici măcar să explice suferinţa. Dumnezeu a venit în lume să umple suferinţa umană de prezenţa Lui”.
Şi atunci am înţeles de ce Dumnezeu ne-a dat suferinţa, de ce nu ne-a uşurat-o atunci când I-o ceream. Pentru că, cu cât sufeream mai mult, cu atât prezenţa Lui era mai mare în inima noastră.
(Extras din ”Suferinţa ca binecuvântare”, Ed. Cathisma, Bucureşti, 2008, pag. 80-81)

Să-l simţi pe semenul tău alături de tine, mereu prezent, şi să nu te întrebi niciodată: "Cine este omul acesta?", ci să-ţi spui "Nu este străin. Este fratele meu. Este Biserica Lui Hristos, ca şi mine."
Toate cuvintele tale să fie cuvinte care ar putea să constituie o rugăciune.
Credeţi-mă, că dacă n-aş fi suferit atât de mult, n-aş fi putut să iubesc atât de mult, n-aş fi putut să iubesc cu atâta uşurinţă.
Libertatea înseamnă eliberarea de păcat şi de moarte în Hristos, iar în plan social - lupta ideilor.
 

Crede şi iubeşte! Credinţa te face liber, iubirea te uneşte. Vei fi liber în unirea cu Iisus Hristos şi vei rămâne în dragostea Lui.
Vino în Biserica Lui Hristos! Ca să înveţi ce este inocenţa şi puritatea, ce este blândeţea şi ce este iubirea. Vei afla care este rostul tău în lume, care este sensul existenţei noastre. Spre stupoarea ta, vei afla că viaţă noastră nu sfârşeşte în moarte, ci în înviere; că existenţa noastră este spre Hristos şi că lumea nu este doar un moment gol, în care să stăpânească neantul. Vei avea o nădejde şi nădejdea te va face tare. Vei avea o credinţă şi credinţa te va mântui. Vei avea o dragoste şi dragostea te va face bun.

Când surâzi unui întristat, când ajuți un bătrân să pășească mai ușor, când dai de pomană săracului și-l vizitezi pe bolnav; când rostești: "Doamne, iartă-mă!" - ești în Biserica Lui Hristos.
 

(Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa)