Nu sunt perfect, omule drag, sunt un om ca și tine. Un om care greșește, care plânge, care își cere iertare, care se roagă, care lucrează la viața sa spirituală, care uneori se ascunde în propria carapace, un om care are nevoie de oameni la rândul său, dar care de prea puține ori le care ajutorul, un om care duce doruri, care e dependent de iubire și de lucruri frumoase.
Sunt un om care atunci când primește câteva cuvinte calde, spuse din suflet, se transformă într-un copil mic care absoarbe fiecare silabă ca pe o gură de aer proaspăt. Un om căruia i se umezesc ochii când e nedreptățit și rănit, un om care iubește să-și pună sufletul mai mult pe hârtie, deși de multe ori și-l pune și-n palmele blânde sau nu ale oamenilor...
Sunt un om care uneori vorbește prea mult, iar alteori tace mâlc.
Un om. Atât!
Cu drag,
Un om imperfect.

Probleme sunt peste tot în lumea aceasta, de noi depinde cum ne raportăm la ele, cum relaţionăm, limbajul comun. Acolo unde sunt probleme, sunt şi oportuniţăţi, dar mai ales, lecţii de viaţă. În momentele cruciale ale vieții omul se descoperă, se maturizează, crește; ceas cu ceas, pas cu pas. Operaţiile pe suflet deschis le simţim, deoarece nu au anestezie, fiind clipe de întâlnire cu Dumnezeu.
Nu mai e timp să trăim povestea altora, să ne frământăm pentru ipotetice treburi din viitor, pentru greșelile celor din jur sau să rămânem pironiţi într-un trecut pe care nu îl mai putem schimba. Nu își au rost nopțile transformate în zi atunci când toate culorile se transformă parcă în gri. Pietrele vieţii le mai dăm jos, obstacolele le mai ocolim, ne mai odihnim, ne mai ştergem fruntea, mai tragem aer în piept, facem o cruce mare şi mergem mai departe. Toate trec și într-un final, oricum ar fi, va fi bine! E atât de frumoasă liniștea! Fiecare clipă din viața noastră este un timp pe care Dumnezeu dorește să-l petreacă alături de noi. Dumnezeu nu întoarce spatele nimănui, ci dorește să rămână în casa inimii fiecăruia dintre noi. "Astăzi, în casa inimii Tale vreau să rămân" zice Domnul. Ne mai dorim noi, oare să deschidem ca să intre în noi un pic de Doamne? Cât de mult ne iartă Dumnezeu și cât de puțin iertăm noi celor din jur... Hristos S-a răstignit și pentru mine, și pentru tine, și pentru el și pentru ea. Pe toți caută să-i mântuiască. Și mai curge sânge pe cruce, și o mamă mai varsă o lacrimă fierbinte la picioarele crucii. Atât de mult ne iubește și ne vrea Acasă, încât Mântuitorul Iisus Hristos dacă pierde un singur suflet, nici îngerii nu-I sunt consolare...

Florile înfloresc chiar și atunci când nu le vede nimeni. Pomii dau roade fără să întrebe cine le mănâncă... Când oamenii devin Oameni unii pentru alții, se deschide cerul pe pământ. Doar iubirea naște iubire... Iartă, iubește... bucură-te!

Noi trebuie să ne îndreptăm către Maica Domnului, izvor de tămăduire, pentru că suntem plini de răni. Tămăduirea vine prin Mântuitorul Hristos, Cel mort și înviat prin rugăciunile Maicii Sale și ale sfinților. Sunt nenumărate răni provocate din necredință, de deznădejde, din neiubire de abuzul de putere, de plăcere și de avere. Chipul și rugăciunea Maicii Domnului sunt izvor de tămăduire din care omul poate să se adape.

Îl rugăm pe Hristos Cel mort și înviat ca prin rugăciunile Preacuratei Sale Maici să reverse asupra noastră tămăduire care să alunge rănile necredinței, deznădejdii și neiubirii!

Voi fi judecat că sunt un călugăr visător, coborât poate din idealuri monahale, ori din pilde din acelea vechi, bune de rostit la gura sobei și nu văd cenușa zilelor, faptul că greutățile au spălat toate zâmbetele. E drept că-i greu, dar dacă punem urât la urât, ce rezultă, decât un urât mai mare? Iar dacă la chipuri triste, vor fi tot fețe posace, vom ajunge tot mai reci, străini și distanți. Zâmbetul ne ajută să înviem, să vedem și partea plină a paharului, să fim înveșmântați în lumină, fiind un dar nouă și celor din jur.