Plecăm într-o clipă.
Groapa ne-o sapă în trei ceasuri.
Facebook se miră trei zile.
Lumea vorbește despre noi o săptămână. 
Averea se împarte într-o lună. 
Familia ne plânge un an.
Mama ne suspină până la moarte.
Dumnezeu ne mângâie o veșnicie.
Alegeți prioritățile acestei vieți: Familia. Mama. Dumnezeu.

Mintea și inima lucrează toată viața, 24 de ore pe zi, și în somn și în trezvie. Singura odihnă a inimii și a minții e rugăciunea. Iubirea e suprema vulnerabilitate a ființei și puterea ei totală de a învinge moartea. E umilința de a te lăsa răstignit și forța de a învia cu Hristos.
Poți ucide un om, dar nu-i poți ucide ideile și rugăciunile, care se află pentru veșnicie în inima Lui Dumnezeu.
 

Cel mai mare conspiraționist a fost unul Noe. Un ciudat, un bigot solipsist, un fundamentalist retrograd. Ce prostie sinistră să construiești o corabie uriașă în mijlocul uscatului! Ce tâmpenie ilogică, care contravine flagrant idealurilor de post-umanitate ale elitei.
Ne delimităm de afirmațiile iresponsabile ale acestui individ. O rușine pentru orizontul progresist, ecumenic și neo-umanist. O frână în calea toleranței extreme.
Singura chestie pe care o avea ăsta, Noe, și ei nu, era că El vorbea cu Dumnezeu.  
Bineînțeles că l-au batjocorit, l-au umilit, l-au luat în râs. 
Până într-o zi când a început să plouă. 
The end. 
(Istoria se repetă dramatic)...

De ce evreii sclavi din Egipt au rătăcit 40 de ani prin pustiu după fuga miraculoasă prin Marea Roșie, după ce au mâncat pâine din Cer și au fost călăuziți de Stâlpul cel de Foc? De ce oamenii care au văzut canioanele enorme de apă ascultătoare și marea fugind cu frică de la fața Dumnezeului celui Viu, le-au putrezit oasele la soare? De ce cei ce au auzit tunetul vocii Lui Dumnezeu pe Sinai și muntele arzând de Focul infinit al cerului n-au avut binecuvântarea de a gusta din strugurii mari ai  tărâmului cu lapte și miere?
E oare un sadism al Dumnezeului Savaoth?
Nicidecum. 
Trebuia să moară toți cei cu mentalitate de sclav, delatorii,  pârâcioșii,  libidinoșii pupători de mâini egiptenești, șopârlele, lingăii, putorile care așteptau căldările de carne din Egipt, canaliile cocoțate în vârf prin viclenie, mincinoșii, ce mai, securiștii. 
După 40 de ani, evreii tineri, născuți în vântul deșertului, care nu își spurcaseră sufletul în idolatrii, au putut întra în Țara Făgăduinței.