Reamintim faptul că evlavia credincioșilor față de sfintele moaște și icoane a fost o constantă în istoria Ortodoxiei. Când cinstim moaștele sfinților, noi, ortodocșii, nu cinstim oase, cum greșit spun cei nepregătiți, neinformați și rău intenționați, ci ne întâlnim cu persoana sfântului ale cărui moaște se află în fața noastră. Când cinstim sfintele icoane, noi nu cinstim lemnul, ci persoana sfântului reprezentat. De aceea, credincioșii evlavioși, pelerinii, simt prezența harului Duhului Sfânt lucrător în sfinți și se bucură, iar cei care nu au credință și simțire duhovnicească nu se bucură, ci se tulbură. Sfinții adună popoarele în comuniune și dăruiesc fiecărui închinător două daruri mari: pace și bucurie. Acestea sunt darurile pe care le‑a arătat Mântuitorul Iisus Hristos Cel răstignit și înviat din morți, când le‑a zis femeilor mironosițe: «Bucurați‑vă! Nu vă temeți!», iar ucenicilor pe care i‑a găsit încuiați în casă: «Pace vouă!» Bucuria și pacea pe care sfinții le dăruiesc prin moaștele și prin icoanele lor sunt semnul iubirii și prezenței lor sfințitoare și întăritoare în viața pelerinilor.

Pelerinajul este un mare câștig duhovnicesc. El ne reamintește că suntem pelerini pe pământ și că ne îndreptăm spre cetatea netrecătoare, spre cetatea noastră definitivă. Pelerinajul ne maturizează, ne îndeamnă să dăm sens vieții noastre, să umplem viața de prezența smerită și milostivă a Lui Hristos. Pelerinajul este un act de credință, de speranță și de iubire, dar și un moment de recunoștință adusă Lui Dumnezeu pentru binefacerile primite. Pelerinajul este și un act de pocăință pentru păcate și cerere a iertării, este un prilej de a cere sfinților să ne ajute să-L iubim pe Dumnezeu cum L-au iubit ei. Hramul și pelerinajul de hram pot fi un eveniment de întărire a credinței, de împrospătare a rugăciunii, de cunoaștere a altor persoane decât cele pe care le întâlnim zilnic în parohie, în mănăstire sau în localitatea de unde venim fiecare.

(Patriarhul Daniel al României)