9:44 PM Răul începe de la gândurile rele | |
Nu luaţi aminte la rău. Să aveţi privirea aţintită la îmbrăţişarea Lui Dumnezeu, să vă aruncaţi în braţele Lui cu îndrăzneală şi să vă continuaţi calea cu nădejde! Cel mai bun chip de împlinire sunt dispreţuirea acestui duh aducător de tulburare şi străduinţa, „arta„, am putea spune, de a transforma o asemenea atmosferă într-una binecuvântată! Sfantul Antonie spunea adesea: „Marile ispite nu se biruiesc decât prin smerenie şi iubire." *** Când celălalt e furios pe tine, gata de multe ori să te mâhnească adânc, tu să nu vorbeşti, fă-ţi in sine rugăciunea şi Dumnezeu o să-l liniştească. Crede-mă, Dumnezeu schimbă inimile oamenilor. Noi, orice am spune, nu putem face nimic. *** Când aveţi parte de tulburare în casă, fie din pricina unei boli, fie a relaţiilor nu prea bune dintre voi, faceţi o sfeştanie, un Maslu. Este cercetarea Lui Dumnezeu! *** Luaţi aminte la războiul gândurilor viclene pe care ni-l poartă diavolul. El vă trage de mânecă spre a vă încurca. Să nu vă întoarceţi să intraţi în vorbă cu el sau să vă contraziceţi cu el. Voi să vă continuaţi drumul. El o să vă tragă de manecă, dar voi vă veţi continua drumul, iar la un moment dat o să se plictisească şi o să vă lase în pace. Răul începe de la gânduri rele. Când te superi şi te înfurii şi numai la un simplu gând, strici atmosfera din casă, impiedici Duhul Sfant să lucreze, îngădui diavolului să sporească răul. Roagă-te ân taină, să iubeşti şi să ierţi, alungând din tine fiecare gând rău. *** A trecut pe la chilia mea o femeie cu totul deznădăjduită, în primejdie să moară de pe urma întristării. Pricina era soţul suferind grav de astmă, după spusele ei, de care îi era milă, dar pe care nu-l putea ajuta. Eu însă. am inţeles. – O să te ajut, i-am zis, dar o să faci cum îţi spun? – Voi face întocmai, mi-a răspuns. – O să te duci de aici direct acasă. O să intri pe uşa din faţă în camera soţului tău bolnav, unde o să stai un pic cu el, fiind atentă la felul lui de a se comporta. Apoi o să te ridici şi o să spui: „Trebuie să plec în oraş, după cumpărături, pentru o oră.” Tu însă n-o să pleci in oraş, ci o să ocoleşti casa şi o să intri pe uşa din spate în bucătăria de lângă camera lui. Fii atentă totuşi să nu-şi dea seama. O să stai în bucătărie în jur de o oră şi o să tragi cu urechea la ce face. La vremea potrivită, o să ieşi pe uşa din spate, o să faci iar ocolul casei şi vei intra prin faţă în camera lui. Şi din nou vei lua aminte la ce va face îndată ce te va vedea. Doamna a făcut întocmai. În ziua următoare, cand a revenit, am întrebat-o: – Ce s-a întâmplat? – Cum am intrat, Părinte, pe uşa din faţă, în camera soţului meu, a început să tuşească tare, să scuipe pe jos, să-mi facă reproşuri amare că nu-l iubesc, că nu-mi pare deloc rău pentru el, că-l las singur să sufere. După puţin, i-am spus că ies in oraş cam pentru vreo oră. Iarăşi tuse şi reproşuri. Cand am intrat în bucătărie, am băgat de seamă că in camera soţului meu domnea o linişte deplină. După o oră m-am întors la el. Cum am deschis uşa şi m-a văzut, a început din nou cu tusea şi reproşurile că, în timpul cât am lipsit, a suferit foarte mult, a tuşit, a strigat după ajutor şi a fost cât pe ce să moară singur cuc. – Ai inţeles acum ce se întâmplă? – Sunt nedumerită, nu ştiu ce să cred. – O să te lămuresc eu. Soţul tău are demon. Am văzut asta din clipa în care ai venit aici ieri. Demonul i-a adus soţului tău astma, prin care încearcă să te doboare pe tine. Iar tu, foarte sensibilă și miloasă, fiindcă îl vezi suferind şi făcându-ţi mereu reproşuri că nu te îngrijeşti de el, te stingi de amărăciune. Însă el nu se necăjeşte. Tuşeşte, scuipă şi se plânge numai când eşti în preajmă, căci tu eşti ţinta lui. Cum pleci şi nu te vede, se potoleşte. Doamna mă priveşte şi treptat înţelege ce se întâmplă. Am sfătuit-o ce să facă spre a se lupta cu demonul şi a scăpa şi ea şi soţul ei de el. M-a ascultat şi acum le merge mai bine. Sursa : "Sfântul Porfirie Kavsokalivitul – Sfaturi pentru viaţa de familie" | |
|
Alte articole
Să te rogi pentru mine să nu fiu osândit! |
Părintele arhimandrit Arsenie Papacioc - Ce este postul? |
Rugă-n taina șoaptelor nespuse - de ÎPS Bartolomeu Anania |
Măi, și cu lupii aștia mă înțeleg, numai cu voi nu mă pot înțelege! |
Tu cu ce rămâi după ce te duce la groapă? |
Total comentarii : 0 | |