Nimeni nu-şi poate alege nici vremea, nici locul în care să se nască, nici împrejurările în care să trăiască. Acestea nu ţin de noi. Dar ce ţine de noi şi, mai ales, ce se aşteaptă de la noi este să fim Oameni în tot timpul şi-n tot locul. În toate împrejurările. Căci numai ca Oameni Dumnezeu ne va putea recunoaşte ca fiind ai Săi.
Noi, dacă voim să fim Oameni și Creștini, nu trebuie să ținem seama de cum se poartă alții, ci suntem datori să prețuim principiul evanghelic care spune că fiecare în parte suntem ca o celulă într-un trup. Dacă acea celulă devine canceroasă, ea va primejdui întregul organism. Se înțelege, nu generalizăm niciodată, nu putem spune că toți sârbii sunt buni, iar ceilalți răi. Asta nu! Şi printre noi sunt oameni de tot felul. Dar îi avem în vedere acum pe cei ce dau tonul și conduc, care dau identitatea poporului nostru ca popor al Lui Dumnezeu. Dintre aceștia, cei care au făcut rele cu adevărat sunt datori să se cerceteze pe sine. Fără a ține seama de cum se poartă alții, noi trebuie să rămânem pe această cale a Evangheliei, care până astăzi a fost și calea noastră națională.

Deseori pomenesc cuvintele lui Marko Milianov că “vitejia înseamnă a te apăra de dușmani, iar omenia este a-i apăra pe dușmani de tine.” Asta nu înseamnă să zicem oricui: “Vino, frate!” – noi să-l îmbrățișăm, iar el să ne ucidă. Creștinismul nu propovăduiește o astfel de dragoste față de dușmani. Nu vorbim acum de o purtare sentimentală, ci despre purtarea evanghelică care trebuie să ne îmboldească să rămânem Oameni. Cu alte cuvinte, cum se spune în popor: ”Când ai o pușca-n mână, să am și eu una, și-apoi să fie după voia Lui Dumnezeu și după bafta viteazului!” Dar dacă celălalt nu are pușca-n mâini, dacă-i neputincios, atunci cu nici un preț să nu-i scoți ochii, să nu-i tai capul, să nu-l măcelărești.

De multe ori pomenesc situația unei femei simple din Kosovo: 

Copiii i-au crescut și s-au dus care încotro, iar ea a rămas singură cu bărbatul ei. Într-o vreme, au sădit o livadă pe pământul lor. Dar, în aceeasi noapte, vecinii au venit și-au stricat-o. Dimineața, când s-au trezit și-au văzut paguba, s-au plâns unor cunoscuți. Aceștia le-au spus: “Păi și vecinii voștri tocmai ce-au sădit livada; mergeți și le faceți și voi la fel!” Femeia, însă, le-a răspuns: ”Noi n-o să facem așa ceva.” ”Cum, chiar n-o să le faceți? Doar ei v-au stricat întâi livada, nu vă rămâne decât să le-o stricați și voi pe-a lor!” La aceste cuvinte, femeia i-a întrebat: ”Ce ne-au făcut ei nouă este bine?” “Nu…” i-au răspuns prietenii. “Apoi atunci, cum poate să fie bine, dacă noi le-om face la fel?”

Când te-ai născut, toată lumea s-a bucurat, iar tu ai plâns. Străduieşte-te să-ţi duci viaţa în aşa fel încât, când va veni sfârşitul, tu să te bucuri, şi ceilalţi să verse lacrimi.

Aşa se cuvine să ne croim viaţa şi aşa se cuvine să şi-o croiască oricare om care cugetă temeinic la existenţa sa. Să facem astfel încât la sfârşitul vieţii noastre să nu avem a ne căi că ne-am înşelat şi ne-am risipit-o zadarnic.

(Preafericitul Pavle - Patriarhul Serbiei)