Eram într-un pelerinaj cu Cuviosul Gherontie, când avea 78 de ani. Eu nu i-am spus niciodată Cuviosului că am făcut tromboflebită de cinci ori pe piciorul drept şi am probleme cu circulaţia sângelui. În acel drum, la cazare, mă vedeam cât de umflate îmi erau picioarele. Nu mai vorbesc de dureri… Într-o seară, m-a durut atât de rău, încât a trebuit să ţin picioarele în sus, pe perete. Plângeam de durere şi nu mai puteam dormi din cauza aceasta.

A doua zi, cum mergeam pe lângă el, începe să şchiopăteze: „Ioai, dragă, vezi ce înseamnă bătrâneţea, dragă?” Şi se freca pe piciorul drept, spunându-mi că aşa de tare îl doare: „Vezi, dragă, şi bătrâneţea! 1934! Ia, spune-mi câţi ani am, că ai carte bună!” Mă uit la el şi îl întreb: „Chiar aşa de rău vă doare?” Eu nu mi-am dat seama că vorbeşte despre piciorul meu... Şi a insistat că îl doare foarte rău.
Atunci, nici una, nici două, i-am zis: „Ţucu-ţi sufletul tău!” şi l-am luat în braţe! Aveam hernie hiatală şi ombilicală, dar nu m-am mai gândit la asta… Cuviosul se ţinea de gâtul meu şi trăgea cu ochiul şi zicea: „Ia uitaţi-vă, oameni buni, ce putere are femeia asta!” Apoi mă întreabă: „Ce ai mâncat, dragă, de ai aşa putere de mă poţi duce în braţe?”

L-am pus pe o bancă şi au mai venit câteva persoane lângă mine. A zis către noi: „Ia, ţineţi-vă tot câte doi de mână, ca la grădiniţă!” Ne-a zis să ne aplecăm jos, s-a pus apoi culcat pe mâinile noastre şi a început să cânte de mai multe ori: „Veşnica Lui pomenire!” I-am spus: „Cuvioase, nu ne cânta de-astea, că nu vreau să mori!” Întoarce faţa spre mine şi zice: „Stai, dragă, că până la 83 mai am!” 

Şi atâţia a avut, când a trecut la Domnul. Toţi care l-am ţinut atunci pe braţe am ajuns la înmormântarea lui. Într-o altă ordine de idei, nu am mai simţit durerea la picioare în acel pelerinaj. Jertfa mea pentru Cuviosul a fost tămăduitoare.

(Maria Oros, Oradea)