9:34 PM
Părintele Arsenie Papacioc - Este o foarte mare greşeală să nu dai şi pentru alţii!

*Ai putinţa, acolo unde vrei, dar nu poţi să ajuţi, să te rogi! Eşti în tramvai şi vezi un bătrân cerşetor şi n-ai ce să-i dai. Poţi, totuşi, să zici: „Doamne, miluieşte-l şi pe el!“
Asta-i situaţia. Este o foarte mare greşeală să nu dai şi pentru alţii! Că nu se rupe din tine nimic. Această milostenie ar putea să umple cerurile de mântuiţi. Să ştiţi, milă e toată Scriptura. Ce greşeală mare este, căci sunt atâţia oameni care, oricum întind mâna.

Extras din „Ne vorbește Părintele Arsenie”, ediția a 2-a, Vol. 1, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2010, pag. 93-94

 

Părintele Arsenie Papacioc este unul dintre cei mai importanți duhovnici contemporani ai neamului nostru. Plecat la Domnul în data de 19 iulie 2011, dar încă prezent în duh, este în continuare viu cu rugăciunea pentru neamul nostru, alături de numeroși martiri și mărturisitori ai lagărelor și închisorilor comuniste. 

Dumnezeu l-a șlefuit în amarnicele temnițe comuniste, l-a călit sub frig, bătăi și înfometare, l-a strunjit prin rugăciune și post carceral, ajutându-l să pășească mai departe, luând chip angelic, după numele de botez: Anghel. Urmând drumul creștinesc de după asceza din temniță, s-a călugărit spre duhovnicie. Figura sa senină, ochii limpezi, ca de cristal, lumina blândă a feței îți aduceau liniștire în suflet, bucurie, împlinire, mângâiere și tărie deopotrivă pentru a răzbate. În a doua parte a vieții sale puteai lesne citi că sub smerenia sa curată, nedisimulată, se ascundea un om deosebit de puternic, cu o viață cutremurătoare și pilduitoare, de luat cu adevărat în seamă de viitoarele generații. O viață de jertfă și rezistență în poziția de drepți în fața răului dezlănțuit, urmând îndemnul: „Nu te lăsa biruit de rău, ci biruiește răul prin bine” (Romani 17, 21)

Nu poți pune lumina sub obroc!

S-a născut la 13 august 1914 în satul Misleanu, comuna Pe­rieți, din județul Ialomița, într-o familie de aromâni. Era al șap­telea copil al soților Vasile și Stanca Papacioc și a primit la botez numele de Anghel. Purtând de mic chip angelic, a fost și posesor al unei minți luminate, fiind la școală adesea premiant cu coroniță, dar și de o sensibilitate sufletească aparte, cu reale încli­nații artistice, compunând poezii și sculptând. Aptitudinile lui intelectuale s-au îngemănat perfect și cu cele fizice, căci la întrecerile sportive interșcolare din Bucu­reș­ti a obținut locul 1 la atletism - proba de viteză și locul 2 la proba de sărituri. A fost totodată membru în cercul literar constituit în jurul revistei „Vraja”. Anghel Papacioc, încă de mic, din familie, a moștenit râvna spre Dumnezeu, rugându-se, postind și mergând în fiecare duminică la biserică. Din proprie simțire a dorit, în anul 1932, să intre ca frate de mănăstire la cunoscutul leagăn monastic de la Frăsinei, însă părintele stareț Simeon, cu părere de rău, l-a refuzat: „Nu te pot primi, frate. Te văd că ești nițel mai învățat și nu te pot pune la boi. Ce-o să zică frații? Pe acesta îl ții la cancelarie și pe noi ne pui la greu?” Nu și-a ascuns în tinerețe dragostea față de țară și de poporul român și astfel a găsit potrivit să intre în Mișcarea Legionară, unde a activat până în anul 1941, anul celei de-a doua arestări și condamnări. Mai fusese arestat și condamnat în anul 1938, odată cu instalarea dictaturii carliste și eliberat în anul 1940 de Antonescu și de guvernul legionar. În acest răstimp de libertate s-a mutat la Zărnești, devenind primar al localității. Acest lucru l-a costat scump în ochii noii dictaturi antonesciene. La cea de-a doua condamnare a fost acuzat de participare la „rebeliunea legionară” din ianuarie 1940, din zona Brașo­vului, și băgat ­într-un proces care s-a încheiat un an mai târziu, cu o condamnare de 6 ani muncă silnică. Dus la Penitenciarul Vaslui, a fost pus alături de alți tineri condamnați să muncească într-o fabrică de cărămidă. Munca era istovitoare, căci trebuiau să facă un număr considerabil de cărămizi, iar apoi să ridice cu ele zidul înalt de împrejmuire a penitenciarului. Însă, la scurt timp de la venirea sa aici, Anghel Papacioc, viitorul părinte Arsenie, avea să dea locului o ­înaltă însemnătate duhovnicească și intelectuală, ținând prelegeri și aducând lumină în inimile și min­țile tinerilor camarazi de suferință. Iată ce mărturisea unul dintre aceștia - George Popescu -, în cartea Sub sabia Cavalerilor Apocalipsului, apărută la Editura Majadahonda, Buc­ureș­ti, 1997: „Vasluiul a fost o mare școală de educație, de unitate și entuziasm, mai ales datorită prezenței aici a bădiei Anghel Papacioc”. Până la eliberarea din anul 1946 a mai fost întemnițat și la Aiud.

Luând numele de Arsenie

După eliberare s-a închinoviat la Mănăstirea Cozia, unde dorea să se călugărească. A stat vreme de un an și jumătate, îndeplinind ascultările de bucătar și paracliser. Din 1948 până în luna ianuarie a anului 1949 a fost trimis la Schitul Cioclovina. S-a mutat apoi până în octombrie la Mănăstirea Sihăstria, unde l-a cunoscut pe arhimandritul Cleopa Ilie și apoi a fost trimis sub ascultare la Mănăstirea Antim din București. Aici a primit tunderea în monahism, luând numele de Arsenie. Până în anul 1950 a slujit la Antim, iar apoi a ajuns la Mănăstirea Slatina, o „mare lavră românească”, așa cum îi plăcea să o numească Patriarhul Justinian Marina.

Drum neostoit spre cruce

În noaptea de 13 spre 14 iunie 1958 este arestat de al treilea regim dictatorial, cel comunist, și trimis la Direcția de Anchete Penale a MAI București. Era parte a unui nou val de arestări și condamnări pe care comuniștii îl operau, dorind să elimine astfel o seamă importantă de persona­lități, preoți, intelectuali, dar și țărani rămași liberi. Unii dintre ei se aflau la prima arestare, alții la cea de-a doua, iar alții la cel puțin a treia. Anghel Papacioc a fost condamnat de Tribunalul Militar Regiunea a II-a București, cu Hotărârea nr. 125 din anul 1958, la 20 de ani muncă silnică, pentru închipuita faptă de uneltire. Din fișa matricolă penală aflăm că părintele Arsenie își începea pedeapsa în data de 14 iunie 1958 și ar fi trebuit să o încheie în data de 8 iunie 1978. Nu a mai apucat să ducă la sfârșit această contrafăcută pedeapsă, căci a fost eliberat în ultimul lot, odată cu Decretul 411 din anul 1964. „Experiența” Aiud avea să-i aducă trăirile cele mai înalte de asceză, unde adesea era „oaspete” frecvent al temutei Zărci. Aici a cunoscut mulți alți asceți ai temniței și mari duhovnici ai nea­mului nostru mult prigonit: pe părintele Ioan Iovan, pe Constantin Dumitru, viitorul părinte Marcu Dumitru de la Sihăstria, pe cei din grupul Rugului Aprins și pe mulți alții. Există chiar mărturisiri că, la Aiud, părintele Arsenie era adesea spovedit și cuminecat de părintele Ioan Iovan. Puterea lor de rugăciune îi aducea pe mulți dintre acești trăitori în duh din carcerele Aiudului dincolo de această lume, evadând din cele mai ferecate și întunecoase încăperi în cele mai luminoase și libere lumi.

Viețuirile părintelui Arsenie din temnițele de la Aiud și Jilava au fost exemplare, de o statură duhovnicească greu de egalat de camarazii săi de suferință. Expe­rien­țele deosebite de rugăciune și post, împletite din plin cu frigul, foamea, bătăile și torturile l-au întărit într-atât încât după eliberare nu mai avea nevoie de nici o înainte-prezentare. Părintele reu­șise să țină linia subțire a viețuirii în Hristos în cele mai aprige condiții, dându-i putere neclintită, rigurozitate, determinare și hotărâre creștinească. În acest sens spunea părintele: „Totul e să fii viu: nu permit să vorbeș­ti de unul și de altul dacă nu vorbești cu tine”.

În special după 1990, părintele Arsenie a început să fie căutat de un număr tot mai mare de oameni. A ridicat monumentalul așeză­mânt monastic de la Techirghiol, din dragoste de Dumnezeu și de oameni - pentru a avea unde să-i primească în strânsoarea brațelor sale pline de dar pe pelerinii dornici de Viață. Nu de puține ori a acordat interviuri care astăzi sunt adevărate comori pentru noi, izvoare nesecate de spiritualitate și adevăr, cristalizate și în numeroase volume. În el, Domnul Iisus Hristos Şi-a găsit un slujitor remarcabil și eficient pentru a lucra scoaterea din bezna ateismului comunist a unui popor prea mult persecutat. Și chiar azi, fără a mai fi întrupat printre noi, neîndoios veghează îndeaproape, împreună cu Hristos, pentru salvarea noastră.

Vizualizări: 1490 | Adăugat de: mariusdumitru777 | Tag-uri: alţii!, Pentru, mare, foarte, DAI, şi, arsenie, Părintele, nu, , greşeală, Papacioc - Este | Evaluare: 0.0/0

Alte articole

Rugăciunea la vreme de secetă nu este un act magic

AM GREȘIT! - de pr. Sorin Croitoru

Părintele Ioan Istrati - Ar trebui o lege care să interzică evacuarea bătrânilor de către urmași

Ai căzut? Ridică-te!

Omul - o ființă veșnic nemulțumită, care mereu se concentrează pe ceea ce nu are

Total comentarii : 0
avatar